Neamţ: Explozie într-o garsonieră din orașul Bicaz. O persoană a fost rănită
Publicat de gabrielarotaru, 8 ianuarie 2022, 12:39
Un bărbat în vârstă de 60 ani a fost rănit, vineri seara, după ce o butelie a explodat în garsoniera sa din oraşul Bicaz.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, a declarat, sâmbătă, că în urma exploziei au luat foc mai multe articole de îmbrăcăminte.
‘Ajunşi la locul solicitării, pompierii voluntari au constatat că în interiorul locuinţei ardeau articole de îmbrăcăminte. Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite. În urma exploziei a rezultat o victimă, proprietarul locuinţei – un bărbat de aproximativ 60 de ani – care prezenta arsuri la nivelul capului şi la membrele superioare. Bărbatul a fost preluat de echipajul de la SAJ şi transportat la spital’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Explozia a produs pagube în interiorul garsonierei în care a avut loc, dar şi la alte două garsoniere.
Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ a precizat că evenimentul s-a produs din cauza unor acumulări de gaze în încăpere ca urmare a fisurării furtunului de alimentare al unei butelii. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)