Trei noi creşe vor fi construite în municipiul Botoşani
Publicat de Andreea Drilea, 10 ianuarie 2022, 11:47
Municipiul Botoşani va dispune de trei noi creşe construite cu fonduri europene sau guvernamentale, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Cosmin Andrei.
Potrivit acestuia, una din cele trei creşte va fi realizată în baza unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, iar celelalte două vor fi construite în baza unor proiecte finanţate de Compania Naţională de Investiţii (CNI).
‘Avem trei proiecte pentru trei creşe. Una dintre ele este în lucru, cea din ANL Cişmea, o creşă realizată din fonduri europene, pentru care avem deja desemnat un câştigător şi vor începe lucrările când ne va permite vremea. Pentru celelalte două avem documentaţii depuse la CNI. Este vorba de o creşă mare de pe Şoseaua Iaşiului, pe un teren pe care l-am primit de la Armată şi pentru care facem demersuri de dezmembrare-intabulare, ca să completăm documentaţia la CNI, proiectul fiind aprobat de principiu. Cea de-a doua va fi pe strada Pod de piatră, în fostul Obor. Pentru ea avem aprobat, de asemenea, proiectul şi Ministerul Dezvoltării ne-a transmis, prin CNI, că s-au demarat procedurile de licitaţie’, a afirmat edilul Cosmin Andrei.
În momentul de faţă, municipiul Botoşani dispune de o singură creşă, însă, a subliniat primarul, cererile de noi locuri în aceste unităţi, venite din partea părinţilor, sunt foarte numeroase.
(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)