Bacău: Un şofer cu permisul anulat, prins de poliţişti conducând cu 131 km/oră în localitate
Publicat de Andreea Drilea, 12 ianuarie 2022, 11:15
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, care avea permisul de conducere anulat, a fost prins de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism cu 131 kilometri pe oră, pe DN2, în interiorul localităţii Dumbrava.
‘Un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Bacău, cu viteza de 131 km/h în localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul avea permisul de conducere anulat’, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru.
Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat.
(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)