IAȘI: Ziua Culturii Naționale. 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu
Publicat de gabrielarotaru, 15 ianuarie 2022, 09:42
Ziua Culturii Naţionale a fost celebrată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, marcând astfel nașterea poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), și invitând la reflecţie asupra culturii române şi proiectelor culturale de interes naţional.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, sub patronajul Ministerului Culturii, organizează cu această ocazie o serie de evenimente, care se vor desfășura după următorul program:
Astăzi, de la ora 17.00, în Sala „Ștefan Procopiu” de la Palatul Culturii, va avea loc, în cadrul proiectului artistic-educativ-muzeal „Portativul Tânărului Artist”, programul artistic intitulat „La steaua…” care va fi susținut de elevi de la clasa de teatru (îndrumător prof. Erica Moldovan) și de la clasa de canto (îndrumători: prof. dr. Daniela Ciocoiu, prof. Diana Neacșu), acompaniați la pian de prof. Carmen Costea și prof. Alexandru Ioan Ciotloș. Coordonatorii proiectului sunt prof. Carmen Zaharia-Danicov și dr. ing. Monica Nănescu. Evenimentul este organizat de Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, în parteneriat cu Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.
Începând cu aceeași dată, 15 ianuarie 2022, vizitatorii vor putea vizita, la Muzeul Etnografic al Moldovei, expoziția „Citadela naivilor”, care va fi deschisă până pe 15 martie 2022.
De asemenea, tot în data de 15 ianuarie 2022, de la ora 14.00, la Palatul Culturii, în Sala „Henri Coandă”, va avea loc evenimentul de lansare a volumului „Chișinăul de altădată 1436-1812. Studiu monografic, corpus de documente și alte materiale”, semnat de acad. Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu, primul tom din seria „Chișinăul istoric.
Toate activitățile se vor desfășura în condiții de siguranță sanitară, conform normelor sanitare în vigoare, aplicabile și în instituțiile publice. Accesul se face în baza prezentării certificatului verde Covid-19. (Radio Iași/ FOTO palatulculturii.ro)