Ascultă Radio România Iași Live

Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar

Publicat de , 25 februarie 2015, 10:19

Deputatul Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a respins miercuri ca nefondată plângerea făcută faţă de măsura dispusă de procurorii DNA.

El s-a prezentat marţi dimineaţa, la Instanţa Supremă, pentru a participa la procesul în care a contestat măsura controlului judiciar dispusă în dosarul în care este cercetat şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Procurorii DNA Ploieşti au dispus săptămâna trecută începerea urmăririi penale sub control judiciar faţă de Sebastian Ghiţă şi deputatul Vlad Cosma sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, iar faţă de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi pentru folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru alţii, de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

În acelaşi dosar, Iulian Herţanu şi omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă au fost arestaţi preventiv.

DNA susţine că, în perioada 2011- 2015, Iulian Herţanu – administrator de drept şi, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL, respectiv angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL, Vladimir Ciorbă – administrator/asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL şi CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL şi Mihail Coman – administrator/asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanţat preponderent din fonduri europene şi însuşirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute în cadrul proiectului cu finanţare europeană.

De asemenea, aceştia ar fi urmărit sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat.

Contractul având ca obiect ‘Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic a fost atribuit de către SC Hidro Prahova SA Ploieşti (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Judeţean Prahova este acţionar majoritar) Asocierii SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euro Construct Trading 98 SRL. Contractul a fost semnat la data de 13 ianuarie 2012.

Sebastian Ghiţă este acuzat că a efectuat demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale) la nivelul unor funcţionari ai SC Hidro Prahova SA şi a exercitat intervenţii asupra directorului general al acestui agent economic, pentru a determina atribuirea nelegală a contractului către Asocierea Grossman – Euro Construct. (Agerpres/ FOTO paginadepolitica.ro)

Etichete:
Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:22

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut pe economie, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial....

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 09:24

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România

Organizația Democracy Reporting International a publicat un raport prin care subliniază elemente de mascare a identității și comportament...

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:09

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie

31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie....

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor