OUG privind limitarea creşterii preţurilor la energie suscită controverse între PSD şi PNL
Publicat de gabrielarotaru, 27 ianuarie 2022, 07:48
Mai sunt câteva zile până când intră în vigoare noile reduceri la energie care ar trebui să aducă facturi mai mici la gaze şi curent, dar disputele din coaliţie pe această temă continuă.
La prima şedinţă de guvern din această săptămână, executivul a decis ca noua schemă de plafonare şi compensare să se aplice doar pentru februarie şi martie, dar PSD a spus ieri că nu este mulţumit de formulă şi ar fi trebuit ca Ordonanţa de Urgenţă să se aplice şi pentru luna aceasta.
Social-democraţii au avut şi acuzaţii la adresa liberalilor că ar fi liberalizat piaţa energiei când nu trebuia. Răspunsul a venit de la fostul premier PNL, Florin Cîţu, care le-a transmis că ar putea să stea în opoziţie din nou. Disputa ar putea fi tranşată în parlament.
Social-democraţii au insistat ca noile plafoane şi compensări să fie folosite inclusiv pentru luna ianuarie, însă Ministerul Justiţiei nu a fost de acord, motivând că aplicarea retroactivă a Ordonanţei de Urgenţă ar fi adus probleme de constituţionalitate.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, spune că opinia specialiştilor din partid, atât pe domeniul energetic, cât şi juriştii, este că ordonanţa putea fi aplicată, ţinând cont că a fost adoptată în această lună.
Radu Oprea: Am propus un text de lege care noi credem că rezista în faţa juriştilor. Având în vedere impactul asupra cetăţenilor României, credem că era necesară această ordonanţă să fie şi pe luna ianuarie.
În replică, preşedintele PNL, Florin Cîţu, consideră că toate criticile puteau fi aduse în şedinţa de guvern şi atrage atenţia că ordonanţa va putea fi modificată când va ajunge în parlament. El a răspuns, totodată, afirmaţiilor partenerilor de guvernare privind modul în care partidele de dreapta au liberalizat piaţa energiei.
Florin Cîţu: E ciudat să fii într-o coaliţie şi cineva să te acuze de aşa ceva. Eu cred că, dacă ei cred că noi suntem /…/, pot să stea în opoziţie din nou. Dacă doresc să facă amendamente, legea vine în parlament şi ce se poate face, cu siguranţă, se va face în Parlamentul României şi e legal şi nu după aia să atace cineva la CCR şi să trebuiască să dăm banii înapoi.
Liderul PNL a exclus existenţa unor tensiuni între actualii parteneri de guvernare, dar s-a arătat îngrijorat de evoluţia în creştere a dobânzilor pentru împrumuturile la care apelează în continuare executivul.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, de la 1 februarie, tarifele sunt plafonate la niveluri mai mici decât acum, adică pentru toţi consumatorii casnici, la curentul electric scade plafonul de la 1 leu la 80 de bani/kW oră, iar pentru gazele naturale de la 37 de bani/kW la 31 de bani, indiferent de cât consumă, iar dacă reduc consumul beneficiază şi de compensări. De exemplu, la curent, la un consum mai mic de 500 kW lunar, tariful se reduce la 68 de bani pentru un kW oră. (Rador/ FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)