Tenis: Rafael Nadal a triumfat la Australian Open, al 21-lea său Grand Slam din palmares
Publicat de Lucian Bălănuţă, 30 ianuarie 2022, 17:34
Rafael Nadal a triumfat duminică la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului de la Melbourne, după ce l-a învins pe rusul Daniil Medvedev cu 2-6, 6-7 (5), 6-4, 6-4, 7-5 şi a devenit primul jucător din lume cu 21 de titluri majore în palmares.
Nadal, 35 de ani, obţine al doilea său triumf la Australian Open după cel din 2009, după ce a revenit de la 0-2 la seturi şi s-a impus cu 3-2 în urma a cinci ore şi 25 minute de luptă susţinută.
Condus cu 2-0 la seturi, Nadal şi-a mărit treptat nivelul de joc şi cu susţinerea majorităţii publicului a egalat la 2-2 şi a intrat în setul decisiv, parcă mai proaspăt decât jucătorul rus. El a preluat conducerea cu 3-2, după un prim break, şi la 5-4 a servit pentru titlu. Medvedev a rezistat şi a câştigat pe serviciul spaniolului, amânând deznodământul meciului. Nadal a făcut însă din nou break şi la 6-5 a servit pentru ghem, set şi meci. Serviciul spaniolului a funcţionat de această dată perfect şi a ajuns uşor la 40-0, fructificând apoi prima sa minge de meci.
Campionul spaniol a câştigat în acelaşi timp al 90-lea său titlu ATP şi i-a devansat în ierarhia jucătorilor cu cele mai multe trofee de Grand Slam pe elveţianul Roger Federer şi sârbul Novak Djokovic, ambii cu câte 20 de succes.
Succesul spaniolului este incredibil, pentru că a început anul cu o pauză de şase luni, din cauza unei accidentări la picior.
Nadal a recuperat pentru prima oară un deficit de două seturi la un Grand Slam, după victoria de la Wimbledon în 2007 contra rusului Mihail Iujnîi în turul patru, şi este primul care revine la Australian Open după două seturi pierdute de la Roy Emerson în 1965.
A fost cea de-a doua cea mai lungă finală din istoria Australian Open, după cea din 2012, câştigată atunci de Novak Djokovic contra lui Nadal.
(Agerpres/ FOTO captura video ATP)