CLASSIX FESTIVAL 2022, ziua 5: În Recital, Gustav Rivinius violoncel (Germania) și Håvard Gimse pian (Norvegia)

Publicat de dvlad, 19 februarie 2022, 13:24

Recitalul de joi, 18 februarie, din Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu a fost ca o trezire la realitate, ca o furtună care ne-a lovit drept în față, ca un zâmbet care îți intră direct în inimă. Pianistul norvegian Håvard Gimse și violoncelistul german Gustav Rivinius au adus la Iași un repertoriu din care marea majoritate dintre noi probabil cunoștea sonatele de Beethoven și Șostakovici, în schimb, Sonata de Debussy și piesele de Nadia Boulanger nu-mi erau cunoscute, cel puțin mie.

Dar a propos de public, trebuie să spun că reușita Festivalului Classix este și faptul că a atras în sala de concert un public nou față de cel pe care îl întâlnim de obicei. Ceea ce spune mult despre faptul că avem prejudecăți față de vechi, pentru mulți vechi e egal cu perimat, spune ceva despre faptul că oamenii reacționează la un marketing modern și bine făcut și că, într-o mare măsură, snobismul nostru ne îndeamnă să mergem la ceva nou și cool mai degrabă decât la ceva cunoscut deja. Plus, să nu mai vorbim despre faptul că fără efecte exterioare noi nu mai avem chiar toate resursele să apreciem un concert. Sau mai degrabă trebuie să recunoaștem că suntem cam amorțiți și avem nevoie de ceva dinafară ca să ne reactiveze gustul pentru muzica bună, interpretată live. Lucrurile astea le știu bine cei de la Academia de Muzică din Oslo, care l-au învățat management cultural pe Dragoș Cantea, fondator și director artistic al Classix festival. Și din fericire Dragoș are elanul, persevernța și voința de a aplica extrem de creativ aici, acasă, la Iași toată această cunoaștere. Dar succesul Festivalului Classix mai are și alte ingrediente, principii noi și bine aplicate, cum este mixul de artiști consacrați cu artiști aflați la început de carieră, care să vină din toată Europa dar să fie și de aici, autohtoni, iar în ceea ce privește repertoriul, lucrări fundamentale să fie însoțite, în același program, de unele contemporane sau aranjamente îndrăznețe la piese cunoscute, dar prea puțin cântate și, dacă se poate, să fie prime audiții la Iași.

Revenind la seara de 18 februarie, știam bine că amândoi artiștii care au evoluat pe scena Aulei Bibliotecii Mihai Eminescu din Iași sunt foarte apreciați pe scenele lor, deja programul ales promitea enorm, dar cu toate acestea, efectul a fost unul de boom, pentru că, imediat ce am trecut de un Beethoven normal, adică foarte bine interpretat, au început surprizele. În Sonata de Debussy ni s-au revelat în toată splendoarea mistere, lumini și subtilități conturate cu elocvență, fervoare și sensibilitate. Mai mult decât tot ce știm din Debussy, aici apar elemente originale care pun la încercare orice muzician experimentat, iar cei doi, după doar o repetiție, au reușit să pună la punct totul într-o singură repetiție și să facă o echipă atât de bine sudată, încât mă întrebam de câte zeci de ori au cântat împreună.

După o pauză și ea surprinzătoare prin răsfățul gustativ cu fructe, dulciuri și licori, partea a doua a recitalului a început în aceeași linie de noutate și îndrăzneli fermecătoare de început de secol XX, cu cele Trei piese de Nadia Boulanger. Și a propos de discuția de acum câteva zile despre femeile compozitoare, oare dacă n-am fi știut că este o compozitoare la mijloc, am fi ghicit acest lucru, ascultându-i muzica? Nu știu, dar farmecul scriiturii originale a acestei mari artiste a fost bine sesizat și de tinerii creatori de atmosferă de la video mapping și light design, care au reușit foarte des să ne surprindă cu fantezia formelor și culorilor în mișcare, de obicei în armonie cu ceea ce se petrecea în muzică. Recunosc, poate că balanța între muzică și animația luminoasă se înclină uneori prea mult, dar dacă e extravaganță, atunci să o lăsăm să fie și să ne inunde simțurile, pentru că publicul are nevoie atât de mult să se dezmorțească și să se bucure de aceste seri fantastice. Nu vă mai spun câtă vervă și câtă forță au declanșat paginile celebrei sonate de Șostakovici. Se menționează în program că e o lucrare de tinerețe, scrisă înainte de 28 de ani și finalizată în Crimeea. Și este clar, nu doar natura trebuie să fi fost cea care l-a înviorat atât de mult pe tânărul Șostakovici, am simțit în aceste pagini de tinerețe personalitatea creatoare covârșitoare care avea să se desfășoare mai târziu în multe alte lucrări de forță. Håvard Gimse și Gustav Rivinius sunt cei care mi-au trezit aceste gânduri. Ascultându-i, cu simplitatea dar și cu forța lor genială de a da viață intensă partiturii, mi-am reconfirmat că limitele pot fi împinse extrem de departe, prin talent, inteligență și muncă asiduă. Uimitor acest recital în care doi artiști întâlniți în dimineața aceleiași zile au intrat într-un flux comun de cea mai înaltă vibrație și sensibilitate.

Mulțumesc Classix Festival pentru toate aceste seri și zile minunate născute din muncă tenace, idei îndrăznețe și oameni cu suflet adunați împreună în aceeași misiune nobilă de a aduce frumusețea mai aproape de noi.

Violoncelistul Gustav Rivinius (născut în 1965 în landul Saar, din S-V Germaniei) este un interpret extrem de sensibil, flexibil și versatil, violoncelist concertist dar profesor la Hochschule für Musik Saar, de peste 20 de ani. Dl. Rivinius a studiat la München, Saarbrücken, Lübeck (cu David Geringas), la Juilliard School din New York (cu Zara Nelsova) și la Basel (cu Heinrich Schiff). Dl. Rivinius a fost primul interpret german care a câștigat Premiul Ceaikovski (1990) și a concertat peste tot în marile metropole ale Europei, în Japonia, Mexic și Statele Unite, alături de orchestre prestigioase precum  Bavarian Radio Symphony Orchestra, Helsinki Philharmonic Orchestra, National Symphony Orchestra din Washington, Gulbenkian Orchestra din Lisabona, Konzerthausorchester Berlin, Moscow Philharmonic, St. Louis Symphony Orchestra, Bamberg Symphony, Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, hr-Sinfonieorchester, Czech Philharmonic sau MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra.

Dl. Rivinius  este un interpret pasionat de muzică de cameră, printre artiștii cu care a colaborat numărându-se pianistul Rudolf Serkin, membrii Guarneri Quartet sau Beaux Arts Trio, prezent la numeroase festivaluri precum Schleswig-Holstein Musik Festival, Marlboro Music School and Festival, Festivalul Enescu  ș.a.

Printre înregistrările publicate, primul său disc cuprinde sonate de Brahms, Boccherini și B.A. Zimmermann, în 1993 a lansat Integrala Sonatelor de Beethoven înregistrată la WDR, în 1995 Concertul de Ermanno Wolf-Ferrari.

L-am întâlnit pe dl. Rivinius la Universitatea Națională de Arte George Enescu, după cele câteva ore de curs susținute pentru studenții români. I-am mulțumit pentru Recitalul susținut la Classix Festival împreună cu pianistul Håvard Gimse și l-am întrebat despre ceea ce dorește să le transmită tinerilor violonceliști.

Le-ați explicat acestor tineri cum să fie flexibili în interpretare, dar de fapt i-ați învățat să simtă emoțiile și felul în care să le transmită. Susțineți multe cursuri de măiestrie?

Mai întâi am proprii mei studenți de peste 20 de ani, cred că am destulă experiență didactică și cred că atât pentru ei, cât și pentru mine, este important ceea ce face diferența. Îi ascult cântând și aud multe lucruri bune dar întotdeauna este ceva de înbunătățit , e important să te întrebi ce anume se po  te dezvolta, și cum s-o faci. Flexibilitatea e bună pentru că intensitatea sunetelor se schimbă tot timpul, nu cântăm de două ori la fel aceleași note,  și pentru că avem nevoie de aceste schimbări, trebuie să fim flexibili emoțional și tehnic / cu mâinile, mișcările, pentru a putea exprima diferențele din muzică.  Toți oamenii sunt sensibili, dar unele piese sunt dificil de interpetat, petreci foarte mult timp ca să înveți notele cu intonația lor și calitatea sunetului, multor studenți li se întâmplă să se axeze prea mult pe note și să uite că ar trebui să le folosească ca să exprime muzica. Cred că în primul rând trebuie să afli ce vrei să exprimi și abia după aceea să cânți la violoncel și nu invers.

Dar întotdeauna se întâmplă pe dos.

N-aș spune chiar așa, și n-aș spune întotdeauna, dar este despre muzică, nu despre cântatul la violoncel, până la urmă nu contează dacă dansezi, cânți cu vocea, la pian, flaut sau cello, este despre muzică, despre ceea ce a simțit și a scris compozitorul și ăsta e focusul meu. Cred că trebuie să cunoști muzica în primul rând și abia apoi să vezi ce e posibil. Trebuie să luăm foarte în serios ceea ce a scris compozitorul. Apoi să găsim propriul nostru fel de a cânta. Dar trebuie să știm în primul rând ce a vrut compozitorul și să respectăm asta.

Ce este o descoperire? Poate fi să cânți sonata de Beethoven iar și iar și să ai idei noi. Întotdeauna caut idei noi și să nu cânt la fel ca înainte, ar fi foarte plictisitor și nu foarte interesant nici pentru public . Experiența poate fi să explorezi idei noi în piese pe care le știi foarte bine, dar și să cânți un repertoriu nu prea cunoscut, să cauți mereu piese noi.

Am crescut într-o familie muzicală cu trei frați muzicieni cu care am făcut un cvartet cu pian, mai cântăm din când în când. Cu fratele meu Paul, care e pianist, am cântat aproape tot timpul , este minunat să ai pe cineva pe care să-l cunoști atât de bine. Am cântat foarte multe recitaluri și am avut mereu programe diferite, nu ne-am repetat niciodată. E minunat să cunoști așa repertoriul și să știi posibilitățile de libertate și de comunicare pe scenă. Și mă bucur foarte mult să cunosc un pianist nou, pentru că are o altă abordare și întotdeauna pot să vin în întâmpinarea lui.

Pianistul norvegian Håvard Gimse (născut la 15 September 1966) a obținut în 1995 premiul Steinway, iar premiul Grieg în 1996. De altfel, în 1995 a absolvit Hochschule der Künste din Berlin, la clasa celebrului Hans Leygraf. Au urmat Gammleng Award în 2001 și Sibelius Award in 2004. Gimse a câștigat de asemenea Norwegian Music Critics Award pentru interpretarea Integralei Sonatelor de violoncel de Beethoven alături de celistul Truls Mørk la Bergen International Festival din 2011.

Håvard Gimse este unul dintre cei mai apreciați artiști ai Norvegiei, cu un repertoriu îndrăzneț și mereu expansiv. Are o bogată carieră interpretativă și multe dintre concertele sale sunt publicate la case de discuri prestigioase, precum Naim Audio, Naxos Records, Sony Classical Records, Chandos Records and Simax. O parte imprtantă a concertelor sale au loc alături de fratele său, celistul Øyvind Gimse.

DV D-le Gimse, vă mulțumim că sunteți aici, a fost o mare surpriză că Dragoș a reușit să vă aducă la festival. Am auzit despre dvs încă de când a început Dragoș studiile în Norvegia. Cum a fost concertul de ieri seară cu dl Rivinius?

HG Pentru mine a fost foarte frumos, sala foarte frumoasă, publicul, a fost o experiență bună, sigur că a fost o zi foarte intensă, pentru că l-am întâlnit pe dl Rivinius chiar ieri. Îl știam dinainte, dar ne-am întâlnit doar ieri și a trebuit să exersăm toată ziua și apoi am dat concertul.

DV Dar sunați ca un duo consacrat.

HG E plăcut să aud asta. Am stabilit înainte de a ne vedea că repetiția va fi scurtă. Pentru că funcționează sau nu. Și dacă ai 10 repetiții, dacă nu merge, nu merge. Dar din fericire a mers. El este un celist foarte bun și o persoană foarte agreabilă, și ne-a făcut plăcere să cântăm împreună.

DV Dar cum se naște această compatibilitate (în muzică)?

HG In general, ține de calitate.  Dacă nu era așa de bun, ar fi fost mult mai greu. Pentru mine, flexibilitatea este o calitate importantă. Așa că un bun muzician care nu e flexibil, după mine nu e în top. Și acest domn este chiar fain.

DV Și spuneți că nu ați mai cântat împreună???

HG Nu, l-am întâlnit într-un festival, am cântat cu fratele lui, și l-am ascultat când eram foarte tânăr, și acum l-am ales bănuind că este foarte bun. Și din fericire am avut dreptate. Și sunt fericit că a putut veni.

DV Am apreciat programul ales, probabil împreună. Dar aș vrea să ne spuneți ce cântați cel mai mult. Probabil de toate?!

HG Nu cânt chiar tot, dar am cântat mult cu alți celiști, fratele meu este celist, am cântat cu un celist care se numește Truls Mørk, foarte cunoscut [n.r. publicul român îl cunoaște bine de la Festivalul Enescu], am cântat cu Øystein Birkeland, un alt celist din Norvegia, așa că știu destul de bine repertoriul, încă din tinerețe, și ăsta e un bun start ca să fie posibil acum așa un recital în timp scurt. Da, cred că pentru un pianist e important să fie în stare încă din tinerețe să asculte instrumentișii de coarde pentru că învățăm foarte mult de la ei.

DV Ne puteți spune cum puteți să fiți atât de energic într-un program atât de strâns?

HG Pentru mine este foarte natural să fii energizat în acest program, cumva este foarte diferit, dar Sonata de Beethoven este o capodoperă faimoasă și deschide soundul, Debussy e mai straniu, piesele de Boulanger erau noi pentru amândoi, și Șostakovici a fost dorința lui Dragoș. Și am ales programul pentru că ne-am gândit că poate fi realizat așa din scurt.

DV Mă iertați, m-am referit la faptul că aveți un program foarte din scurt, strict, ați ajuns, ați cântat glorios primul recital, și acum aveți un alt concert (Grieg) pe care presupun că l-ați cântat de zeci de ori.

HG Da, de când eram foarte tânăr. Dar e parte din jobul nostru, un instalator, un electrician, au jobul lor, un muzician trebuie să știe să fie concentrat, pentru că job-urile nu sunt niciodată egal răspândite pe parcursul anului, uneori e mai lejer și ai timp de studiu și apoi vin o mulțime de concerte la rând și festivalurile cam așa sunt, ai de cântat două și chiar trei concerte pe zi.

DV Când a început să se aglomereze din nou programul dvs în timpul pandemiei?

HG Pentru mine cam tot timpul a fost aglomerat, am avut ca toată lumea trei luni fără activitate, a fost bine să stau cu familia după foarte mult timp  și apoi am început să cânt din nou, pentru că în Norvegia în mod obișnuit vin foarte mulți artiști străini și atunci a trebuit să îi înlocuim pentru că nu au putut veni. Așa că am cântat destul de frecvent. In timpul pandemiei am văzut ce mult au suferit artiștii, orchestre, teatre, tineri muzicieni, eu însă am scăpat de așa ceva, am cântat frecvent. Dar a fost foarte trist să vezi săli goale sau să cânți doar pentru 20 de oameni, e ridicol.

DV Ne puteți spune care este partea favorită din acest concert de Grieg?

HG Haha, unele părți în care nu cânt, azi la repetiția generală chiar mi-a plăcut, am putut să ascult orchestra.  Dar sigur că întregul concert e atât de frumos, Grieg era atât de tânăr când l-a scris, avea 24-25 de ani,  și cred că fiecare notă e pentru mine ca aurul.

DV Spuneți-ne despre Dragoș, a fost ceea ce se poate numi studentul perfect?

HG A fost un student excelent, am lucrat trei ani împreună, a venit cu un schimb de studenți, apoi a făcut  un master, am păstrat legătura și cred că se descurcă foarte bine,  poate face o mulțime de lucruri, ar putea să cânte doar la pian dar poate să facă și lucruri ca ăsta. Așa că este foarte interesant să-i urmărim cariera, pentru că poate merge în foarte multe direcții.

DV Care este latura care s-a dezvoltat cel mai mult cât a lucrat cu dvs?

HG Nu știu, pentru că a fost foarte bun la toate, am lucrat la aspecte diferite ale interpretării sale, cred că toate fațetele erau deja foarte bune și s-au dezvoltat, poate că una din temele mele principale este să lucrez la sunet, să fac pianul să sune mai natural pentru toată lumea și pentru mine. Asta e una din direcțiile mai intense pe care le studiem.

DV Ne-a plăcut felul în care ne-ați atins inimile prin felul dvs de a atinge pianul.

HG Vă mulțumesc.

Daniela Vlad

RADIO IAȘI, ca partener media al Festivalului Classix, transmite pe pagina sa de facebook toate concertele din perioada 13-19 februarie 2022.