Ascultă Radio România Iași Live

Intemperii în Brazilia: Bilanţul a crescut la 146 de morţi la Petropolis

Intemperii în Brazilia: Bilanţul a crescut la 146 de morţi la Petropolis

Publicat de Andreea Drilea, 20 februarie 2022, 10:53


Salvatorii au descoperit sâmbătă mai multe cadavre sub mormanele de noroi din oraşul brazilian Petropolis (sud-est) devastat de inundaţii şi alunecări de teren care au ucis cel puţin 146 de persoane, între care 26 de copii, conform celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi, informează duminică AFP.

La cinci zile după catastrofă, salvatorii, uşor de recunoscut după echipamentele portocalii, au continuat căutările cu ajutorul lopeţilor în încercarea de a găsi persoanele date dispărute.

Ploile torenţiale care s-au abătut marţi asupra oraşului cu 300.000 de locuitori, situat la 60 de kilometri nord de Rio de Janeiro, au transformat străzile în torenţi de noroi şi au provocat alunecări de teren. Cantităţile de ploaie care au căzut în Petropolis au depăşit media pentru întreaga lună februarie.

Peste 500 de pompieri, ajutaţi de elicoptere, excavatoare şi câini dresaţi pentru căutarea victimelor sunt în continuare mobilizaţi, chiar dacă şansele de a găsi supravieţuitori sunt din ce în ce mai mici.

În cartierul Alto Serra, unde aproape 80 de case au fost înghiţite de noroi, salvatorii au adus la suprafaţă două cadavre în cursul dimineţii, după cum a constatat un fotograf AFP.

În centrul oraşului, membrii unei familii plângeau în timp ce salvatorii săpau printre ruinele unei case prăbuşite în căutarea unei femei, mamă a patru copii. Cadavrele aparţinând tatălui acestora din urmă şi a doi dintre copii au fost găsite anterior.

Ca şi în timpul operaţiunilor de intervenţie după cutremur, salvatorii obişnuiesc să sufle puternic în fluiere cerând linişte în încercarea de a detecta semne de viaţă, notează AFP.

‘Ca furnicile’

În această zonă, potrivit autorităţilor, muntele de noroi şi moloz este instabil. Căutările se efectuează aşadar cu ajutorul uneltor de mână, în locurile cele mai greu accesibile. ‘Este imposibil să aducem utilaje grele aici, trebuie să lucrăm ca furnicile’, a declarat pentru AFP Roberto Amaral, coordonatorul grupului special de salvatori din cadrul departamentului de pompieri din Petropolis.

De la începutul operaţiunilor de căutare, douăzeci şi patru de persoane au fost găsite în viaţă, mai ales la scurt timp după producerea dezastrului.

Preşedintele Jair Bolsonaro, care a survolat vineri zonele afectate, a descris ‘scene de război’.

Numărul celor dispăruţi rămâne neclar. Poliţia a anunţat vineri o cifră de 218 persoane, fără a preciza dacă aceasta include cadavrele neidentificate.

Până în prezent, 91 de cadavre din cele 146 găsite au fost identificate, iar 90 au fost îngropate în cimitirul principal al oraşului, 44 dintre acestea în ziua de sâmbătă, potrivit autorităţilor.

Viaţa revine treptat la normal în centrul oraşului turistic, unde doar supermarketurile şi farmaciile au fost redeschise, în timp ce angajaţii şi proprietarii de afaceri încearcă să facă curăţenie. O vânzătoare de cărţi a fost nevoită să arunce întreg stocul său de volume. ‘Au fost depozitate la subsol. Apa ajungea până la tavan’, a declarat ea pentru AFP Sandra Correa Neto, în vârstă de 52 de ani. ‘Nici nu putem să le donez, atât erau de deteriorate’, a adăugat ea.

Vara australă a fost foarte bogată în precipitaţii în Brazilia, cu ploi diluviene care au provocat zeci de morţi în statele Bahia (nord-vest), Minas Gerais şi Sao Paulo (sud-est).

Potrivit experţilor, aceste precipitaţii extreme sunt asociate schimbărilor climatice şi încălzirii globale.

(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)

Etichete:
Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:21

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă duminică preşedintele, un scrutin în care victoria pare să revină actualului preşedinte, Zoran...

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:17

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice

Traficul aerian a fost perturbat vineri pe mai multe mari aeroporturi britanice, ducând la anulări şi întârzieri de câteva ore din cauza...

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:39

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri

După criza coaliţiei guvernamentale conduse de Olaf Scholz, preşedintele german a dizolvat oficial Parlamentul şi a convocat noi alegeri pentru...

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 09:39

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor

Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat joi o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea...

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:39

Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta ‘mulţi străini’ a ieşit de pe şosea şi a...

Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:37

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice

Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme...

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:25

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră

Rusia a declarat joi stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a...

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:19

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)

Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de...

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)