Neamţ: Carambol cu trei maşini, în Roman. O persoană a fost rănită
Publicat de gabrielarotaru, 22 februarie 2022, 17:31
Un carambol în care au fost implicate trei autoturisme, în urma căruia o persoană a fost rănită, s-a produs, marţi, în municipiul Roman, pe strada Sucedava.
Iniţial, în accident au fost implicate o autoutilitară condusă de un bărbat, de 44 ani, din Horia şi un autoturism condus de un tânăr, de 31 ani, din Ion Creangă, care circulau din sensuri opuse.
‘Din impact, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul condus de un bărbat de 52 ani, din Secuieni. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului din localitatea Ion Creangă’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Roman pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)