(AUDIO) Iași: Autoritățile pregătesc tabere pentru refugiați, în cazul unui război în Ucraina
Publicat de gabrielarotaru, 22 februarie 2022, 17:23
Autoritățile locale din județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Bacău sunt într-o stare de vigilență suplimentară, având în vedere că, în perioada următoare, există posibilitatea sosirii unor refugiați în partea de nord-est a României.
La nivel național se estimează că, în urma unui posibil război în Ucraina, în România ar ajunge în jur de 500 de mii de refugiați.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a precizat că au fost identificate locurile unde vor fi amenajate taberele şi a subliniat că acestea trebuie să asigure accesul la servicii medicale și sociale şi să aibă utilitățile în apropiere.
Potrivit lui Mihai Chirica, se va ţine cont, în primul rând, de amenajarea taberelor pentru bătrâni, copii și bolnavi.
Mihai Chirica: În primul rând trebuie să răspundă criteriilor bazate pe drepturile refugiaților din teatrele de operații, deci trebuie să le putem asigura un nivel minimal de condiții de viață. Să nu uităm că s-ar putea să avem de-a face cu copii, cu bătrâni, cu persoane bolnave și care vor avea nevoie de sprijinul nostru. Trebuie să avem utilitățile necesare, trebuie să putem stăpâni nişte incinte pe care să le putem găzdui, pentru că vorbim despre persoane care nu dețin pașapoarte sau alte documente ce le permit staționarea pe teritoriul României, trebuie să avem în vedere și securitatea populației localnice, dreptul suveran al statului român asupra Constituției sale, necesitatea continuării acordării serviciilor sociale și a celorlalte servicii publice către populația din teritoriile noastre, în special pentru Iași.
(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)