Neamţ: Alţi 22 refugiaţi ucraineni au fost cazaţi la Piatra-Neamţ
Publicat de gabrielarotaru, 28 februarie 2022, 11:23
Alţi 22 de refugiaţi din Ucraina au fost cazaţi la Piatra-Neamţ, în noaptea de duminică spre luni, după ce au fost preluaţi de autorităţi din Vama Siret.
Prefectul Adrian-Vasile Niţă a declarat că este vorba de 15 adulţi şi 7 copii care au fost cazaţi la căsuţele din Ştrandul Municipal Piatra-Neamţ.
Între timp, majoritatea celor 82 refugiaţi ucraineni care au fost cazaţi la Piatra-Neamţ în noaptea de sâmbătă spre duminică au plecat din spaţiile de cazare către alte ţări din Europa.
‘Doar 4 persoane dintre cele cazate la Piatra-Neamţ în prima noapte au mai rămas’, a precizat prefectul Adrian Niţă.
În municipiul Piatra-Neamţ sunt disponibile peste 100 locuri de cazare pentru refugiaţi, amenajate de autorităţi la internatele liceelor şi la căsuţele din Ştrandul Municipal. (Agerpres/ FOTO Dinu Zară)