Şase civili au fost ucişi, în ultimele 24 de ore, în confruntările dintre armata ucraineană şi rebeli la Doneţk
Publicat de , 15 septembrie 2014, 12:41
Şase civili au fost ucişi în cursul confruntărilor dintre armata ucraineană şi rebelii proruşi în ultimele 24 de ore, la Doneţk, bastion separatist din estul Ucrainei, a anunţat astăzi, viceprimarul localităţii, Kostiantin Savinov.
Jurnaliştii agenţiei France Presse au fost, ieri, martorii unui duel al artileriei grele, fiind lansate până la 20 de tiruri pe minut, în apropierea aeroportului din Doneţk, instalaţii aflate sub controlul forţelor armate ucrainene. Un fum negru acoperea cerul în apropiere.
În timp ce rebelii trăgeau din zonele locuite, forţele armate ucrainene ripostau de pe aeroport, a constatat sursa citată.
Primăria din Doneţk, care a calificat situaţia drept „critică”, a declarat, încă de aseară, că bombardamentele au provocat victime în rândul populaţiei, fără a furniza alte detalii.
Aceste confruntări s-au produs în pofida armistiţiului încheiat între Guvern şi insurgenţi la 5 septembrie pentru a pune capăt celor cinci luni de lupte soldate cu 2.700 de morţi. (Mediafax.ro/FOTO realitatea.net)