În judeţul Vrancea, lipsa precipitaţiilor a afectat culturile de grâu şi de rapiţă
Publicat de gabrielarotaru, 6 martie 2022, 11:15
Fermierii se confruntă cu noi probleme: culturile de câmp sunt afectate de lipsa precipitaţiilor din această iarnă, iar suprafaţa irigabilă este mică, cel puţin în judeţul Vrancea.
Cele mai afectate culturi de toamnă sunt cele de grâu şi cele de rapiţă, ultima fiind mai sensibilă la temperaturile negative fără ca planta să fie acoperită de un strat suficient de zăpadă.
Cu mai puţin de 40 de litri de precipitaţii per metru pătrat este posibil să apară deja primele semne ale secetei pedologice. Sistemul de irigaţii, care ar putea compensa lipsa apei din precipitaţii, ar permite, teoretic, udarea culturilor pe circa 30.000 de hectare dintre cele 240.000 de hectare de teren arabil din Vrancea. În practică, însă, conform situaţiei de anul trecut, circa 3.000 de hectare au beneficiat de irigaţii.
Referitor la extinderea şi modernizarea sistemului de irigaţii din judeţ, au fost numeroase promisiuni de alocări de sume, inclusiv prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, unul dintre obiective fiind finalizarea celui mai mare proiect de irigaţii din România, canalul Siret-Bărăgan. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)