Vrancea: Majoritatea centrelor de vaccinare din judeţ se închid. Activitatea continuă şi la medicii de familie
Publicat de gabrielarotaru, 14 martie 2022, 14:20
Majoritatea centrelor de vaccinare din judeţul Vrancea îşi încetează activitatea începând de marţi, singurul care rămâne deschis fiind cel al Sălii de Sport Suraia cu echipele fixe şi mobile aferente, vaccinarea populaţiei continuând şi în cabinetele medicilor de familie, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
‘Începând cu data de 15 martie, centrele de vaccinare din judeţul Vrancea îşi vor sista activitatea. Singurele centre funcţionale vor rămâne cel de la Sala de Sport din Suraia, centrul aferent amenajat în proximitatea centrului comercial Focşani de pe centura de ocolire şi echipele mobile. Vor fi administrate în continuare toate tipurile de vaccin, inclusiv pentru categoria de vârstă 5-11 ani. Campania de vaccinare va fi susţinută şi de către medicii de familie’, se arată într-o informare a DSP Vrancea.
Potrivit Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, activitatea de vaccinare se realizează doar în cabinetele medicilor care au solicitat încheierea unui contract pentru această activitate, dar normele legale în vigoare nu stipulează obligativitatea medicilor de familie de a vaccina, indiferent dacă au sau nu încheiat contract cu o casă de asigurări de sănătate.
În Vrancea, circa o treime dintre medicii de familie vaccinează în cabinetele proprii.
‘În prezent, un număr de 67 medici de familie aflaţi în relaţii contractuale cu CAS Vrancea au încheiat contracte care vizează monitorizarea, raportarea reacţiilor adverse, administrarea vaccinului şi pentru activitatea de testare, din care 36 medici de familie pentru activitatea de vaccinare, 29 medici de familie pentru activitatea de vaccinare şi cea de testare şi doi medici pentru activitatea de testare. Menţionăm că această situaţie poate suferi modificări zilnice în funcţie de cererile primite din partea furnizorilor’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CAS Vrancea, Iustina Papuc.
Pentru activitatea de vaccinare, fiecare medic primeşte 40 de lei/ inoculare pentru administrarea vaccinului în cabinet şi 60 de lei/inoculare, dacă administrarea vaccinului se efectuează la domiciliul pacientului.
În judeţ există 128 de medici de familie în relaţii contractuale cu CAS Vrancea. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)