Aproape 30.000 de copii ucraineni se află în România. Unii au trecut frontiera fără a fi însoţiţi de vreun părinte sau reprezentant legal
Publicat de gabrielarotaru, 14 martie 2022, 19:54
Întărirea colaborării dintre autorităţile centrale şi locale pe de o parte şi societatea civilă şi organizaţiile internaţionale de cealaltă cu privire la gestionarea fluxului de refugiaţi a fost analizată astăzi într-o reuniune la Palatul Victoria.
Premierul Nicolae Ciucă a discutat în format hibrid cu reprezentanţi ai Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Crucea Roşie şi ONG-uri.
Aproape 30.000 de copii ucraineni se află în România. Unii au trecut frontiera fără a fi însoţiţi de vreun părinte sau reprezentant legal. Pentru aceştia din urmă, spunea preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului, Elena Tudor, va fi realizată o procedură foarte clară de înregistrare.
Elena Tudor: Ulterior, sunt îndrumaţi către servicii specializate, fie sunt preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi plasaţi temporar până se clarifică situaţia într-un serviciu social sau sunt îndrumaţi către alte servicii, astfel încât să ne asigurăm că ei, într-un viitor apropiat, beneficiază de toate serviciile de educaţie, de sănătate şi de orice alt serviciu au nevoie la noi în ţară.
Directorul Crucii Roşii România, Ioan Lefter, spunea că filialele organizaţiei sunt mobilizate în toate punctele vamale, iar ajutoarele umanitare se vor îndrepta spre Ucraina, pe coridorul Siret-Cernăuţi, existând totodată preocuparea de a se găsi şi alte coridoare sigure.
Ioan Lefter: Până în acest moment au intrat în Ucraina 44 de tiruri, 14 din partea Crucii Roşii Române, restul din partea societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din lume. Avem semnale că vor veni din partea multor societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie ajutoare.
Peste 400.000 de refugiaţi au intrat în România de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)