Vaslui: Femeie căutată de autorităţile din Germania, depistată la controlul de frontieră în PTF Albiţa
Publicat de gabrielarotaru, 15 martie 2022, 16:47
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi oprit o femeie cu dublă cetăţenie, moldovenească şi română, căutată de autorităţile din Germania pentru săvârşirea de infracţiuni economice şi financiare pe teritoriul acestui stat.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial de Frontieră (ITPF) Vaslui, femeia s-a prezentat ca pasageră într-un microbuz pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară.
‘La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele femeii este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile din Germania, la data de 14.02.2022, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea de infracţiuni economice şi financiare pe teritoriul acestui stat’, precizează sursa citată.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în vederea luării măsurilor legale. (Agerpres)