Manifestarea interactivă „Ouă încondeiate” – Ediţia a XXI-a, la Palatul Culturii
Publicat de Andreea Drilea, 1 aprilie 2022, 15:52
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” Iași, organizează în perioada 9 – 10 aprilie 2022, pe Esplanada Palatului Culturii, manifestarea interactivă „Ouă încondeiate. Expoziţie. Atelier. Vânzare”, ajunsă la a XXI-a ediţie.
Organizat în preajma Sărbătorilor Pascale, evenimentul readuce în atenția publicului tainele meşteşugului şi ale artei încondeierii ouălor, participanții fiind meșteri populari din Paltinu, Horodnic de Sus, Moldoviţa, Rădăuţi şi Lupcina (jud. Suceava), Rogojeşti (jud. Botoşani), Iași, Moşna, Scânteia (jud. Iaşi).
De asemenea, printre invitații acestei ediții se numără meşteri din Vorona şi Dângeni (Botoşani), Şcheia şi Plopeni (Suceava) şi Iaşi, care vor expune obiecte cu temă religioasă (icoane, troiţe miniaturale, pistornice, cruci de mână), precum şi coşuri realizate din răchită şi din sfoară.
(Comunicat de presă)