Parlamentul ucrainean a calificat drept ‘genocid’ acţiunile armatei ruse în Ucraina
Publicat de Andreea Drilea, 14 aprilie 2022, 20:04
Parlamentul ucrainean a votat joi o rezoluţie care califică drept ‘genocid’ acţiunile armatei ruse în Ucraina, potrivit contului pe Telegram al legislativului de la Kiev, citat de AFP.
‘Acţiunile Rusiei vizează distrugerea într-un mod sistematic şi coerent a poporul ucrainean, privarea sa de dreptul la autodeterminare şi la o dezvoltare independentă’, subliniază textul votat de o majoritate de 363 de deputaţi.
‘Acţiunile comise de forţele armate ale Federaţiei Ruse reprezintă nu doar crimă de agresiune, ci urmăresc distrugerea într-un mod sistematic şi consecvent a poporului ucrainean, a identităţii sale şi privarea sa de dreptul la autodeterminare şi la o dezvoltare independentă. Aceasta necesită recunoaşterea imediată a acţiunilor comise de forţele armate ale Federaţiei Ruse în ultima fază a agresiunii armate ruse împotriva Ucrainei, care a început la 24 februarie 2022, ca genocid al poporului ucrainean’, se arată în nota explicativă la rezoluţie, citată de Interfax-Ukraina.
Rezoluţia prevede de asemenea ca Rada Supremă de la Kiev să solicite ONU, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Parlamentului European, Adunării Parlamentare OSCE, Adunării Parlamentare a NATO, guvernele şi parlamentele statelor străine să recunoască acţiunile armatei ruse în Ucraina ca genocid al poporului ucrainean.
Preşedintele american Joe Biden şi alţi lideri străini l-au acuzat pe Vladimir Putin de comiterea unui ‘genocid’ în Ucraina, poziţie salutată de Kiev, dar care, pentru unii jurişti, ţine mai mult de retorica politică decât de faptele juridic stabilite.
‘Cuvântul genocid are o definiţie legală precisă, dar este folosit pe larg de responsabili politici şi activişti din cauza capacităţii sale de a inflama şi excita’ opinia publică, apreciase recent pentru AFP William Schabas, profesor de drept internaţional la Universitatea Middlesex din Londra.
Emmanuel Macron şi-a explicat joi decizia de a nu utiliza cuvântul genocid – considerată ‘foarte dureroasă’ de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski – prin faptul că o ‘escaladare verbală’ nu ar ‘ajuta Ucraina’ şi ar putea antrena Occidentul în război.
Cancelarul german Olaf Scholz a refuzat, la rândul său, să utilizeze cuvântul ‘genocid’, limitându-se să vorbească despre ‘crime de război’.
‘Acesta este un război teribil în Europa de Est. Şi cred că asta nu ar trebui minimizat. Este un război teribil şi se comit crime de război’, a declarat miercuri cancelarul german la postul de radio RBB.
În acelaşi timp, Consiliul pentru Securitatea Naţională şi Apărare din Ucraina a suspendat activitatea grupului parlamentar al partidului prorus ‘Platforma de opoziţie – Pentru Viaţă’ în Rada Supremă (legislativul unicameral), la două zile după arestarea liderului său, politicianul prorus Víctor Medvedciuk, considerat ‘prieten’ al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.
Decizia a fost anunţată în sesiunea Radei de joi, în prezenţa deputaţilor acestui grup, relatează agenţia de presă Ukrinform. AGERPRES/Foto Agenţia UNIAN