Carnea de miel, laptele şi ouăle, printre alimentele care s-au scumpit în ultima perioadă
Publicat de gabrielarotaru, 16 aprilie 2022, 08:20
Carnea de miel, laptele şi ouăle se numără printre alimentele care s-au scumpit în ultima perioadă, crescând astfel costurile cu masa de Paşte.
În magazine, carnea de miel se vinde în unele zone şi cu 50 de lei pe kilogram, cu 35% mai mult faţă de anul trecut.
Crescătorii de oi au precizat că au mărit preţul pentru că plătesc mai mult pentru furaje şi carburanţi.
În această perioadă, autorităţile au demarat controale la agenţii economici care pun în vânzare carne şi produse din carne de miel.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)