Ascultă Radio România Iași Live

Ucraina ar putea câştiga războiul, afirmă Washingtonul

Ucraina ar putea câştiga războiul, afirmă Washingtonul

Publicat de Andreea Drilea, 25 aprilie 2022, 13:06

Şeful Pentagonului Lloyd Austin a afirmat luni că Ucraina ar putea câştiga războiul, adoptând un ton hotărât ofensiv a doua zi după prima vizită la Kiev a unor lideri americani de la declanşarea invaziei ruse, relatează France Presse.

‘Ei pot câştiga dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit’, a declarat el după această deplasare în timpul căreia s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însoţit de secretarul de stat Antony Blinken.

‘Primul lucru pentru a câştiga este să crezi că poţi câştiga. Şi ei sunt convinşi că pot câştiga’, le-a spus secretarul american al apărării unor jurnalişti despre ucraineni.

Din motive de securitate, această vizită la Kiev a fost învăluită în strictă confidenţialitate, confirmată de Washington doar după ieşirea lui Lloyd Austin şi Antony Blinken de pe teritoriul ucrainean.

Secretul a fost însă dezvăluit de însuşi preşedintele Zelenski sâmbătă, apoi de responsabili ucraineni care duminică au confirmat prezenţa celor doi miniştri americani.

Antony Blinken şi Lloyd Austin au discutat cu presa doar luni dimineaţă după o lungă călătorie cu trenul între capitala Ucrainei şi Polonia.

În faţa interlocutorilor lor, cei doi oficiali au anunţat revenirea treptată a unei prezenţe diplomatice americane în Ucraina şi ajutor militar suplimentar.

Statele Unite tocmai au intensificat livrarea de echipamente militare către Ucraina. Acum îi furnizează arme grele, pentru a rezista ofensivei ruse în partea de est a ţării.

‘Vrem să vedem Rusia slăbită într-o asemenea măsură încât să nu poată face aceleaşi lucruri ca invazia Ucrainei’, a mai spus şeful Pentagonului.

‘Ea şi-a pierdut deja multe capacităţi militare şi o mulţime de trupe, să fim sinceri, şi nu am dori ca ea să poată reînnoi rapid acele capacităţi’, a adăugat el.

Antony Blinken a mai indicat că preşedintele american Joe Biden va numi o nouă ambasadoare a SUA în Ucraina în zilele următoare. Este vorba despre Bridget Brink, actuala ambasadoare în Slovacia.

Postul diplomatic din Ucraina era condus din 2019 de însărcinaţi cu afaceri.

Revenirea unei prezenţe diplomatice americane în ţară va fi foarte progresivă, în timp ce Statele Unite se arată mult mai prudente faţă de mai multe ţări europene care şi-au redeschis deja ambasadele la Kiev, notează AFP.

‘De la izbucnirea ostilităţilor, avem o echipă în Polonia care face această treabă. Începând cu această săptămână, membrii acestei echipe vor efectua deplasări în aceeaşi zi în interiorul Ucrainei’, a explicat un înalt responsabil al Departamentului de Stat.

Statele Unite îşi vor spori şi mai mult ajutorul militar, cu deblocarea unui pachet de 700 de milioane de dolari, inclusiv aproximativ 300 de milioane pentru a permite ucrainenilor să achiziţioneze pe piaţă armamentul de care au nevoie, au spus responsabilii americani.

Restul acestei sume va merge către aliaţii regionali ai Ucrainei care au furnizat ajutor şi trebuie să-şi reconstituie stocurile de arme.

Joe Biden anunţase deja joia trecută o nouă tranşă de 800 de milioane de dolari. În total, potrivit Washingtonului, Statele Unite au acordat ajutor militar Ucrainei de peste 4 miliarde de dolari de la începutul mandatului preşedintelui democrat.

Lloyd Austin şi Antony Blinken nu sunt primii oficiali străini care s-au dus la Kiev după retragerea trupelor ruse de la periferia capitalei ucrainene. Ei au fost precedaţi de premierul britanic Boris Johnson şi de mai mulţi responsabili europeni, printre care preşedinta Comisiei Europene Ursula Von der Leyen.AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:21

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă duminică preşedintele, un scrutin în care victoria pare să revină actualului preşedinte, Zoran...

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:17

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice

Traficul aerian a fost perturbat vineri pe mai multe mari aeroporturi britanice, ducând la anulări şi întârzieri de câteva ore din cauza...

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:39

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri

După criza coaliţiei guvernamentale conduse de Olaf Scholz, preşedintele german a dizolvat oficial Parlamentul şi a convocat noi alegeri pentru...

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 09:39

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor

Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat joi o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea...

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:39

Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta ‘mulţi străini’ a ieşit de pe şosea şi a...

Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:37

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice

Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme...

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:25

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră

Rusia a declarat joi stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a...

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:19

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)

Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de...

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)