Săpânța. Mărturisiri de credință…

Publicat de nicolaetomescu, 28 aprilie 2022, 14:05

Noua biserica greco-catolică din Săpânţa–Maramureș a fost desăvârșită, în octombrie 2018, pe un teren cumpărat de episcopie încă din 2003 (autorităţile locale au refuzat, în câteva „reprize”, eliberarea actelor necesare, ceea ce ducea la amânări întinse pe durata unui deceniu); s-au adunat 7 (șapte) decenii de aşteptare; vechea biserică a revenit cultului ortodox în 1948, după ce greco-catolicii erau „interzişi” de autorităţile comuniste („Biserica Română Unită”/greco-catolică/ fusese „scoasă în afara legii” prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948, patrimoniul ei fiind confiscat atunci şi folosit de Statul român + Biserica Ortodoxă)…

Se găsește la distanță insignifiantă de biserica din „Cimitirul Vesel” (aceasta, deopotrivă terenul din jurul bisericii – pe care s-a constituit cimitirul, au fost proprietăți greco-catolice; lăcașul de cult din „Cimitirul Vesel”, construit în 1886, nu a fost expropriat, actele de carte funciară găsindu-se, din 1918, în Cehoslovacia, apoi, din 1945, în Ucraina Uniunii Sovietice/la Tribunalul Tiaciv sau Teceu/, Biserica Ortodoxa Română folosind, mult timp, edificiul fără acte, ca „posesor precar”)…

Ceea ce întâlnim astăzi trebuie coroborat cu procesul de modificare a ambientului original in jurul căruia s-a născut și dezvoltat faimosul „Cimitir Vesel”; începand cu 2007, parohia ortodoxă Săpanța pornea lucrări de „reabilitare și reparare” la biserica proprietate greco-catolică; din martie 2009 (ordonanța președințială de stopare a lucrărilor „nu și-a găsit” instituția capabilă să o aplice), turnul vechii biserici a început să fie demolat, eu unul fiind „martor” (prin fotografia realizată în august 2012), inclusiv „spectator” la Hotărârea definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 10 iunie 2015 – care a lăsat biserica şi „Cimitirul vesel” Bisericii Ortodoxe…

Din anul 1935, Stan Ioan Patraș, sculptor în lemn, a început să așeze pe cruci (de stejar) și înscrisuri sub forma unor poeme de mică întindere, „scrise la persoana I” (epitafuri ironice, naive, de multe ori cu greșeli gramaticale, foarte apropiate de graiul arhaic); din 1936, Stan Ioan Patraș și-a perfecționat stilul – crucile au devenit mai înguste, au apărut figurile sculptate în relief, în culori obținute din pigmenți naturali, predominant fiind albastrul (unul special, numit astăzi /de experți/ „albastru de Săpânța”), celelalte având o simbolistică oarecum consacrată (verde –„viață”, galben – „fecunditate și fertilitate”, roșu – „pasiune”, negru – „moarte”), motive geometrice, basoreliefuri; în 1940, la sugestia preotului greco-catolic Grigore Rițiu (paroh al localității Săpânța, profesor de română și latină), crucile au devenit mai late, în plus au primit și epitaf în limba strămoșilor; pe atunci, aceasta era interzisă în administrația, în școlile din Ardealul de Nord, ocupat de maghiari, iar părintele greco-catolic considera că româna va fi păstrată în comunitate (primii vizitatori ai „Cimitirului Vesel” au fost locuitorii comunei, care, pe timpul dominației horthyste „veneau la cimitir ca la o bibliotecă pentru a nu uita să citească în limba maternă”); până în anul 1977, atunci când a trecut la cele veșnice, Stan Ioan Pătraș realizase aproximativ 700 de cruci în ambele cimitire din Săpânța/cunoscute sub denumirea de „Cimitirul Vesel”/…