USV Iași: Competiție între produse tradiționale pregătite de elevi sau studenți
Publicat de gabrielarotaru, 5 mai 2022, 15:09
Competiție între produse tradiționale pregătite de elevi sau studenți
Alivanca bunicii, brânzoaice moldovenești, chiroști cu brânză, cozonac moldovenesc, învârtită pufoasă, colac cu unt și scorțișoară, mucenici moldovenești, sărmăluțe cu urdă, sărmăluțe moldovenești cu mămăliguță și smântână, slănină fiartă cu boia și usturoi, tochitură moldovenească cu mămăliguță, ou și brânză sunt doar o parte din preparatele înscrise de către echipe formate din elevi sau studenți, în cadrul Concursului Național ,,IDENTIFICARE DE PRODUSE TRADIȚIONALE”.
Organizat de către Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (FIRAA) din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, concursul a ajuns la ediția a IV-a.
Evenimentul este dedicat elevilor și studenților, care s-au înscris individual sau în echipă și sunt coordonați de un cadru didactic.
„Concursul își propune promovarea unei alimentații sănătoase și încurajarea consumului de produse culinare realizate după rețete tradiționale și, totodată, se urmărește stimularea spiritului antreprenorial al elevilor și studenților prin valorificarea superioară a producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime medie și mică. Participarea este gratuită, elevii și studenții înscriși respectând prevederile din Regulamentul oficial al concursului”, a declarat șef. lucr. dr. Mihaela Ivancia, prodecan al FIRAA.
Prezentarea produselor înscrise în competiție va avea loc sâmbătă, 7 mai 2022, ora 10:00, în Holul de Marmură a FIRRA, iar la ora 11:00 va avea loc degustarea preparatelor.
Organizatorii vor recompensa participanții la concurs cu diplome și premii. (Radio Iași/ FOTO radioiasi.ro)