Grindeanu: S-au finalizat reparaţiile la staţia de cale ferată Vicşani, la frontiera cu Ucraina
Publicat de Andreea Drilea, 6 mai 2022, 06:50
Reparaţiile la staţia de cale ferată Vicşani, la frontiera cu Ucraina, au fost finalizate, fiind operaţionale acum încă cinci linii de cale ferată dintre care trei sunt cu ecartament larg şi două cu ecartament normal, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit şefului de la Transporturi, lucrările de reparaţie şi de consolidare s-au derulat în perioada 28 aprilie – 4 mai 2022, în regie proprie, de Regionala de Cale Ferată Iaşi şi au presupus: înlocuirea traverselor uzate, înlocuirea elementelor de prindere, completarea cu piatră spartă şi buraj.
‘În acest moment, vagoanele care provin din Ucraina pot fi transpuse mai eficient pe trenurile de marfă româneşti. Astfel, va creşte volumului de trafic de marfă şi vor scădea timpii de mutare a mărfurilor din trenurile de pe liniile cu ecartament larg, în trenurile de pe liniile cu ecartament normal’, a notat Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a adăugat că, în prezent, în staţia Vicşani sunt funcţionale în total 13 linii de cale ferată, care permit inclusiv operaţiuni mai bune de manevră a trenurilor (şase linii de cale ferată cu ecartament normal şi şapte linii de cale ferată cu ecartament larg).AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro