Proiectul „Centenarul Încoronării” debutează la Iași. ”Bună Dimineața” la Radio Iași cu Șerban Vornicu
Publicat de gabrielarotaru, 11 mai 2022, 08:36
Asociația Artis, alături de Primăria Municipiului Iași, sub auspiciile Familiei Regale a României, lansează proiectul educativ Centenarul Încoronării, la 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.
Proiectul va avea loc în perioada mai-octombrie 2022 și va marca Regalitatea în România, Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina pe plan cinematografic, pornind pe urmele vizitelor Familiei Regale în România Întregită (1919-1927), împreună cu specialiști din lumea cinematografiei și istoriei.
Activitățile organizate în cadrul proiectului vor debuta la Iași, cu un program special, având în vedere faptul că Iașul este al doilea Oraș Regal și Capitală de Război.
Evenimentele se vor desfășura în prezența ambasadorilor caravanei Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria:
Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema)
Adrian Cioroianu (Istoric, Ambasador)
Nicolae Pepene (Istoric, Ambasador)
Mioara Anton (Cercetător științific, Ambasador)
Daniel Șandru (Profesor, Ambasador)
Alexandru Muraru (Istoric, Ambasador).
Andrei Giurgia, Managerul proiectului „Centenarul Încoronării”, a oferit detalii despre scopul acestei caravane și despre desfășurarea în timp a activităților.