Dosar penal deschis de IPJ Vrancea, în cazul unui accident de muncă, soldat cu decesul unui angajat
Publicat de Andreea Drilea, 31 mai 2022, 13:11
Un bărbat, angajat al unei societăţi comerciale, a decedat în urma unui accident de muncă.
Luni, la ora 15:27, dispeceratul IPJ Vrancea a primit un apel 112 prin care se anunţa că un angajat al unei societăţi comerciale ar fi căzut din cupa unui excavator, în timpul programului de lucru în care se executau lucrări pe un drum public din comuna Boloteşti.
Din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare echipajul medical prezent la faţa locului a declarat decesul persoanei. În cauză a fost întocmit dosar penal,
IPJ Vrancea a transmis că a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, transmite corespondentul RRA Gabriel Sava.