Galaţi: Ziua Eroilor, sărbătorită în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Publicat de Andreea Drilea, 1 iunie 2022, 11:16
La Praznicul Înălţării Domnului, în cele două municipii reşedinţă de judeţ, Galaţi şi Brăila, dar şi în alte localităţi din Eparhia Dunării de Jos, după Sfânta Liturghie vor fi organizate joi, 2 iunie, ample manifestări liturgice şi cultural-artistice la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului, informează, miercuri, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Potrivit sursei citate, la Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, după care, la ora 13.00, împreună cu slujitorii sfintelor altare, oficialităţi locale, credincioşi, tineri seminarişti şi elevi de la şcolile gălăţene cu steguleţe tricolor în mâini, vor porni în procesiune de la Biserica ‘Înălţarea Domnului’ din municipiul Galaţi către Cimitirul ‘Eternitatea’, unde, la Monumentul închinat Eroilor Neamului, va fi săvârşită cuvenita slujbă de pomenire pentru eroii neamului.
După evocarea semnificaţiei Zilei Eroilor, vor fi depuse jerbe şi coroane de flori, iar elevii şi preoţii participanţi la eveniment vor intona Imnul de Stat al României şi Imnul Eroilor.
La final, vor fi trase trei salve de foc, iar pe aleea principală a cimitirului va avea loc defilarea gărzii de onoare în acordurile muzicii militare.
La Brăila, în celălalt mare oraş al eparhiei, procesiunea dedicată eroilor patriei va încep la ora 17:00, punctul de plecare constituindu-l Biserica ‘Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena’.
Procesiunea se va încheia la mormintele ostaşilor români căzuţi în cele două războaie mondiale, din Cimitirul ‘Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena’, unde va avea loc slujba de pomenire şi vor fi susţinute alocuţiunile despre semnificaţia acestei zile.
La ambele manifestări închinate eroilor neamului va participa şi chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care va însoţi mulţimea de oameni participantă la eveniment, va oficia, alături de slujitori de la parohiile din cele două oraşe, slujbele de pomenire şi va adresa celor prezenţi cuvânt de folos duhovnicesc.
Şi în celelalte oraşe ale eparhiei, Tecuci, Târgu Bujor, Însurăţei, Ianca şi Făurei, vor fi organizate procesiuni închinate eroilor neamului românesc. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă