Suceava/Bărbat decedat după ce a fost prins sub roţile unei betoniere; era angajat la o firmă de construcţii
Publicat de Andreea Drilea, 3 iunie 2022, 10:59
Un bărbat a decedat, vineri, după a fost prins sub roţile unei autobetoniere, pe raza localităţii Moara Carp, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că victima a fost extrasă de sub autovehicul, dar aceasta avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul.
Bărbatul era angajat al unei firme de construcţii din Suceava, iar acum Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava va prelua ancheta pentru a stabili dacă s-au respectat condiţiile de securitate în muncă.
Totodată, se va verifica dacă lucrările se derulau în baza unui contract legal sau în baza unei înţelegeri.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul. AGERPRES/ISU SV