Ministerul Sănătăţii face apel pentru donarea voluntară de sânge
Publicat de gabrielarotaru, 14 iunie 2022, 13:16
Necesitatea de a dispune de sânge şi produse de sânge sigure pentru transfuzii este esenţială pentru salvarea de vieţi, afirmă Ministerul Sănătăţii, marţi, într-un mesaj transmis de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.
‘Ministerul Sănătăţii face apel pentru donarea voluntară de sânge şi mulţumeşte tuturor celor care au înţeles importanţa actului donării, ajutând bolnavii să supravieţuiască prin gestul lor. Necesitatea de a dispune de sânge şi produse de sânge sigure pentru transfuzii este esenţială pentru salvarea de vieţi’, precizează sursa citată, într-o postare pe pagina de Facebook.
Ministerul Sănătăţii precizează că urmăreşte eficientizarea activităţii sistemului naţional de transfuzie sanguină.
‘Este nevoie de o permanentă dezvoltare şi reformare în acest domeniu, iar Ministerul Sănătăţii împreună cu specialiştii lucrează la un set de măsuri în acest sens. În cadrul Programului de sprijin pentru reformele structurale (SRSS) privind reorganizarea sistemului de transfuzie realizat în colaborare cu Comisia Europeană, experţi români şi din alte state membre ale Uniunii Europene lucrează la identificarea unui nou model de creştere a capacităţii de asigurare a tratamentului transfuzional pentru pacienţii care au nevoie şi de îmbunătăţire a accesului populaţiei la donarea de sânge în cadrul unui program flexibil, adaptat. Nevoia de sânge este universală şi obiectivul autorităţilor este acela de creştere a calităţii vieţii pacienţilor, însă fără ajutorul donatorilor echipele de medici nu pot atinge acest obiectiv’, subliniază Ministerul Sănătăţii. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)