Apa potabilă, sistată în unele comune din Moldova
Publicat de Andreea Drilea, 20 iunie 2022, 15:05
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
În aceste condiții, în perioada 20 – 27 iunie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă a rezervoarelor din comunele Fântânele, Plugari, Șipote, Trifești, Probota, Vlădeni și Andrieșeni, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 06.00 – 22.00, către utilizatorii din localitățile Fântânele, Oniceni, Plugari, Chișcăreni, Hălceni, Mitoc, Hermeziu, Zaboloteni, Vladomira, Trifești, Perieni, Bălteni, Probota, Iacobeni, Broșteni, Alexandru cel Bun, Borșa, Vâlcelele și Șoldana.
În perioada 20 – 30 iunie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă a rezervoarelor din localitățile Bulbucani și Sânger-Săveni, de 200 mc capacitate, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalele orare estimate 07.00 – 12.00 și 17.00 – 22.00, către utilizatorii din localitățile Bulbucani, Gropnița, Forăști, Mălăiești, Singer și Săveni din comuna Gropnița.
ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
(Comunicat de presă)