Ascultă Radio România Iași Live

SUA: Biden a semnat legea ce vizează reducerea violenţelor cu arme de foc

SUA: Biden a semnat legea ce vizează reducerea violenţelor cu arme de foc

Publicat de Andreea Drilea, 26 iunie 2022, 09:17


Joe Biden a semnat sâmbătă o lege ce vizează o reglementare a armelor de foc, cea mai importantă din ultimii aproape 30 de ani, dar care rămâne departe de ambiţiile preşedintelui american, transmite AFP.

‘Chiar dacă această lege nu cuprinde tot ceea ce doresc, ea include măsuri pe care le solicit de multă vreme şi care vor salva vieţi’, a declarat Biden de la Casa Albă, înainte de a se îmbarca spre Europa.

Legea, susţinută de membri ai ambelor partide, democrat şi republican, a fost adoptată vineri cu aplauze de Congres.

Ea instituie noi limitări privind armele şi dedică miliarde de dolari pentru sănătatea mintală şi pentru securitatea în şcoli.

Iniţiativa parlamentară a fost lansată după masacrul de la o şcoală primară din Uvalde, statul Texas, în care au fost ucise 21 de persoane, dintre care 19 copii, şi cel de la Buffalo, statul New York, în care 10 americani de culoare au fost omorâţi într-un supermarket.

Textul prevede întărirea verificării antecedentelor judiciare şi psihiatrice ale cumpărătorilor de arme cu vârste între 18 şi 21 de ani, finanţarea de programe de sănătate mintală şi instaurează un control mai bun al vânzării ilegale de arme.

Măsurile propuse rămân însă foarte departe de ceea ce dorea preşedintele Biden, cum ar fi interzicerea puştilor de asalt.

(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)

Etichete:
Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:37

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice

Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme...

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice
Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:25

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră

Rusia a declarat joi stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a...

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:19

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)

Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de...

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Internaţional miercuri, 25 decembrie 2024, 20:10

Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)

UPDATE 20:00 – 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în...

Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Internaţional miercuri, 25 decembrie 2024, 16:18

Republica Moldova urmează să cumpere mai multă energie electrică din România

Republica Moldova urmează să cumpere mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care centrala...

Republica Moldova urmează să cumpere mai multă energie electrică din România
Internaţional miercuri, 25 decembrie 2024, 14:09

Parlamentul israelian a decis prelungirea stării de urgenţă la nivel naţional cu încă un an

Parlamentul israelian a decis prelungirea stării de urgenţă la nivel naţional cu încă un an, până la data de 25 decembrie 2025. Instituită...

Parlamentul israelian a decis prelungirea stării de urgenţă la nivel naţional cu încă un an
Internaţional miercuri, 25 decembrie 2024, 13:09

Papa Francisc a dat binecuvântarea ‘Urbi et Orbi’ şi a reflectat asupra conflictelor din lume

În mesajul său de Crăciun de miercuri, înainte de a da binecuvântarea ‘Urbi et Orbi’ unei mulţimi de aproximativ 30.000 de persoane...

Papa Francisc a dat binecuvântarea ‘Urbi et Orbi’ şi a reflectat asupra conflictelor din lume
Internaţional miercuri, 25 decembrie 2024, 12:47

O rachetă rusească a încălcat spaţiul aerian al Republicii Moldova (Maia Sandu)

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că o rachetă rusească a violat spaţiul aerian al ţării în timpul unui atac masiv...

O rachetă rusească a încălcat spaţiul aerian al Republicii Moldova (Maia Sandu)