Cultivatorii de struguri pot depune până la 15 iulie cereri pentru obţinerea unui ajutor financiar de la stat
Publicat de Andreea Drilea, 27 iunie 2022, 10:58
Realizator: Ciprian Sasu – Cultivatorii de struguri pot depune până la 15 iulie, inclusiv, cereri pentru obţinerea unui ajutor financiar de la stat.
Potrivit unui program de profil, viticultorii pot obţine 1.200 de euro pe hectar. Trebuie să îndeplinească o serie de criterii, după cum relatează corespondenta RRA în Vaslui, Alina Daria:
Reporter: Viticultorii care deţin suprafeţe cultivate cu struguri de masă pot beneficia de ajutorul financiar acordat în cadrul programului de susţinere a producţiei de struguri de masă pentru anul 2022. Valoarea acestei subvenţii este de 1.200 de euro la hectar, iar cei care pot accesa subvenţia sunt din rândul producătorilor locali, persoane fizice care deţin atestat de producător, al producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familie. Pentru a fi eligibilă acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de struguri de masă, beneficiarii trebuie să îndeplinească o serie de criterii, între care cele mai importante se referă la depunerea cererii la Direcţia Judeţeană pentru Agricultură până cel târziu pe 15 iulie, să utilizeze o suprafaţă cu plantaţii de struguri de masă de cel puţin 1.000 de metri pătraţi şi cel mult 10 hectare, dar şi să obţină o producţie de minimum 6.000 de kg de struguri de masă la hectar. Trebuie spus că la nivelul judeţului Vaslui, în prezent, suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie este de 11.200 de hectare, iar strugurii de masă sunt obţinuţi de pe o suprafaţă de 162 de hectare. Rador/FOTO imagine ilustrativă