Suceava: Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică
Publicat de gabrielarotaru, 29 iunie 2022, 18:11
Etapa naţională a Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea ,,Ştefan cel Mare’ din Suceava şi Societatea Ştiinţifică ,,Cygnus’, în perioada 29 iunie – 3 iulie 2022.
Manifestarea, găzduită de Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV), îşi propune să promoveze excelenţa în domeniul interdisciplinar al astronomiei şi astrofizicii şi să pregătească viitori cercetători ai tainelor universului.
Deşi astronomia şi astrofizica nu fac parte dintre disciplinele obligatorii ale curriculumului şcolar de gimnaziu sau de liceu din Romania, există numeroase cercuri şi ateliere organizate în instituţiile de învăţământ din întreaga ţară, în care elevii pot face performanţă sub coordonarea unor profesori de valoare. Performanţa elevilor români este validată anual de medaliile obţinute la olimpiadele internaţionale, România clasându-se constant printre ţările cu cele mai bune rezultate internaţionale în acest domeniu.
La olimpiada din acest an participă 118 de elevi, din 22 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, selectaţi prin etape judeţene ale competiţiei, împărţiţi pe două categorii de vârstă, juniori (gimnaziu) şi seniori (liceu). Elevii şi profesorii însoţitori vor beneficia de masă şi cazare în campusul USV şi al Liceului cu Program Sportiv din Suceava, iar probele de concurs se vor desfăşura joi şi vineri, în Amfiteatrele Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor şi ale Facultăţii de Inginerie Mecanică, Autovehicule şi Robotică.
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei va avea loc în data de 29 iunie, începând cu ora 17:00, în Auditoriumul ‘Joseph Schmidt’ al USV. Pe durata evenimentului, activităţile de concurs şi jurizare a lucrărilor vor alterna cu activităţi de informare şi formare în domeniul astronomiei şi astrofozicii, precum şi cu programe culturale şi turistice în judeţul Suceava, organizate cu sprijinul Colegiului Silvic Bucovina şi al companiilor Dorna şi Calea Ferată Îngustă. Festivitatea de premiere a Olimpiadei va avea loc în data de 2 iulie, începând cu ora 18:00, în Auditoriumul ‘Joseph Schmidt’ al USV, premiile oferite de Ministerul Educaţiei Naţionale fiind suplimentate de medalii, diplome şi premii oferite de organizatorii locali, Societatea Română de Fizică şi compania Endava.
Comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică este formată din 30 de profesori specialişti în domeniu, proveniţi din 28 de instituţii din România, şi este coordonată de doamna lector univ.dr. Camelia Pîrghie. Echipa de organizare a Olimpiadei este coordonată de prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector USV, prof. dr. Petru Crăciun, inspector şcolar adjunct din cadrul IŞJ Suceava şi coordonator al lotului olimpic al României, prof. Victor Şutac, preşedintele Societăţii Ştiinţifice ‘Cygnus’, şi prof.univ.dr. Dan Milici, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. Lotul olimpic, care va fi selectat în cadrul acestei olimpiade, se va reuni la USV începând de luni, 4 iulie, în vederea pregătirii pentru participarea la Olimpiadele Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)