Botoşani: Investiţie de peste 2,5 milioane de lei în modernizarea Unităţii de Asistenţă Medico- Socială de la Ştefăneşti
Publicat de gabrielarotaru, 4 iulie 2022, 13:19
Peste 2,5 milioane de lei au fost investiţi în modernizarea Unităţii de Asistenţă Medico- Socială (UAMS) din oraşul Ştefăneşti, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani.
Potrivit sursei citate, la Ştefăneşti a fost construită o nouă clădire, care va dispune de o nouă bucătărie, o nouă sală de mese, o nouă spălătorie nouă şi care va fi noul sediu administrativ al unităţii.
‘La Ştefăneşti se impunea construirea unei bucătării şi a unei spălătorii moderne, pentru ca beneficiarii să primească cele mai bune servicii de îngrijire. De asemenea, investiţia prevede şi un nou sediu administrativ, astfel încât şi personalul să aibă cele mai bune condiţii de muncă. Obiectivul nostru, al Consiliului Judeţean, este să demarăm şi să ducem la bun sfârşit cât mai multe investiţii pentru a recupera decalajele faţă de celelalte judeţe ale ţării’, a declarat preşedintele CJ, Doina Federovici.
Investiţia de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Ştefăneşti a fost realizată cu fonduri din bugetul judeţului Botoşani.
De asemenea, CJ are în lucru un proiect pentru construcţia la Ştefăneşti a unui nou pavilion pentru beneficiarii serviciilor de asistenţă medico-socială. (Agerpres/ FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)