(AUDIO) A fost semnat contractul modernizare a celui de-al treilea lot al Axei Rutiere Strategice 1 Iaşi – Suceava
Publicat de Andreea Drilea, 14 iulie 2022, 17:26
A fost semnat astăzi contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a Lotului 3 din obiectivul Axa Rutieră Strategică 1 Iaşi – Suceava.
Anul acesta urmează să fie finalizate lucrările pe celelalte două loturi din Axa Iaşi – Suceava, iar la sfârşitul anului 2023 va fi gata şi modernizarea Lotului 3. Astfel, comunităţile ieşene vor fi conectate la reţeaua transeuropeană de transport, dar va fi realizată conexiunea şi între judeţele Iaşi şi Suceava, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe:
Costel Alexe: Odată cu semnarea acestui contract, începem o cursă contra cronometru pentru realizarea modernizării unuia dintre cele mai importante axe ale județului Iași – legătura Iași-Suceava – și, evident, prin acești 40 de kilometri, cât reprezintă lotul 3, înseamnă șansa la dezvoltare pentru multe comunități importante ale județului nostru. Din discuția avută cu constructorul – și-a luat angajamentul că ulterior acestei semnări va veni cu un calendar de implementare a proiectului, iar în decembrie anul viitor, să fie inclusiv recepționat acest proiect.
C. Mihai: Prin ce comune, prin ce sate va trece drumul?
Costel Alexe: Evident, de la Belcești, limită cu județul Suceava, de la Ceplenița-Scobinți-Lespezi și, cea mai mare parte a drumului, este pe teritoriul Scobinți.
Contractul este în valoare de peste 91,7 milioane de lei fără TVA.
(Radio Iași/Constantin Mihai/Foto radioiasi.ro)