Arafat: A fost stabilit un set de măsuri generale aplicabile în perioadele caniculare pentru populaţie şi instituţii
Publicat de Andreea Drilea, 21 iulie 2022, 06:33
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat un set de măsuri generale aplicabile în perioadele caniculare pentru populaţie şi instituţii sau autorităţi publice centrale sau locale, stabilind, între altele, adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber şi amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.
‘Astăzi, la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a hotărât desemnarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă ca structură responsabilă cu coordonarea măsurilor necesare a fi adoptate pentru situaţia generată de caniculă, activarea celulei de criză în cadrul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei cu reprezentanţi ai structurilor cu competenţe în domeniul pe care-l deţin şi care ne interesează să avem un om prezent în CNCCI. (…) S-a hotărât, în continuare, convocarea de îndată în şedinţă extraordinară a Comitetelor judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pentru analizarea situaţiei operative şi dispunerii măsurilor necesare la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. Şi aici ne referim clar la zonele care se vor afla sub incidenţa codului galben şi a codului portocaliu’, a declarat Raed Arafat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei CNSU pe tema gestionării efectelor secetei.
Totodată, a adăugat el, prin hotărârea CNSU a fost aprobat un set de măsuri generale aplicabile în perioadele caniculare pentru populaţie şi instituţii sau autorităţi publice centrale sau locale, după cum urmează:
* adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber;
* amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
* informarea preventivă a populaţiei cu privire la importanţa respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum şi interdicţia utilizării focului deschis la arderea de mirişti şi vegetaţie uscată;
* monitorizarea zonelor forestiere şi, în special, a celor frecventate de turişti, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
* desfăşurarea de controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;
* identificarea şi monitorizarea persoanelor vulnerabile;
* asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.
CNSU a stabilit şi un set de recomandări adresate populaţiei:
* evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice);
* evitarea spaţiilor aglomerate, a expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11,00-18,00;
* asigurarea unei hidratări şi alimentaţii corespunzătoare adaptate sezonului compusă în special din apă, sucuri naturale din fructe, ceaiuri călduţe, fructe, legume sau iaurturi;
* adaptarea vestimentaţiei prin purtarea unor haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
* evitarea consumului de alimente cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală, precum şi a băuturilor alcoolice şi a celor care conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare.
El a precizat că, în continuare, dispoziţia care a fost dată la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă la începutul lunii iunie şi care prevede şi alte recomandări rămâne valabilă.
‘Acolo sunt recomandări precum sprijinirea autorităţilor publice locale, colaborarea cu ele, colaborarea cu diferite sectoare pentru asigurarea sprijinului către persoanele vulnerabile’, a menţionat Arafat.
În context, şeful DSU a lansat, din partea autorităţilor, şi un apel către populaţie ca în perioadele caniculare să se evite sub orice formă aprinderea de focuri acolo unde este vegetaţie uscată, în zonele împădurite şi în orice zonă care prezintă elemente ce pot conduce la apariţia unui incendiu care să se extindă şi să necesite intervenţia echipelor de pompieri sau chiar a structurilor MApN, într-o situaţie mai complexă.
‘Parteneriatul cu populaţia este unul extrem de important şi rugămintea noastră către toţi este: nu aprindeţi vegetaţia uscată, nu curăţaţi terenurile folosind focul, iar turiştii să nu aprindă foc în zonele împădurite şi în zonele în care merg. Acest lucru este foarte important pentru că, uneori, chiar dacă pare că l-ai stins, rămâne ceva, focul continuă şi duce la apariţia unui incendiu. Şi încă un lucru, ţigările, nu le aruncaţi pe geamurile maşinilor când treceţi în zonele mai ales montane şi nu numai, pentru că o ţigară rămasă aprinsă care ajunge la vegetaţia uscată poate să producă un incendiu’, a transmis Arafat.
Şeful DSU a precizat că Hotărârea adoptată miercuri de CNSU este valabilă pe toată durata verii, iar măsurile suplimentare, dacă este cazul, vor fi luate la nivelul DSU. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă