Ascultă Radio România Iași Live

3.000 de medici de familie vor avea posibilitatea de a-şi dota cabinetele cu aparatură de specialitate

3.000 de medici de familie vor avea posibilitatea de a-şi dota cabinetele cu aparatură de specialitate

Publicat de Gabriela Rotaru, 5 august 2022, 07:36

Medicii de familie au la dispoziţie peste 180 de milioane de euro pentru investiţii în cabinete prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Potrivit ministrului sănătăţii, Alexandru Rafila, 3.000 de medici de familie şi asocieri de cabinete de medicină primară vor putea astfel să facă renovări şi să se doteze cu echipamente şi mobilier.

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că finanţarea va fi acordată cu prioritate pentru zone defavorizate din mediul rural şi din oraşe mici. El a mai spus că dotarea cabinetelor doctorilor de familie este esenţială pentru ca aceştia să devină furnizori de servicii cât mai complexe, de care oamenii au nevoie în sistemul ambulatoriu.

În ce priveşte vaccinarea şi în alte locuri decât cabinetele doctorilor de familie, ministrul Alexandru Rafila a declarat că din toamnă în cazul în care va exista interes se vor putea deschide centre de vaccinare anti-COVID-19 şi în unităţi medicale.

Alexandru Rafila: Sunt convins că în această toamnă, mai ales dacă va veni vaccinul cu noua formulă şi va exista interes pentru vaccinare, noi ne organizăm ca să putem să facem vaccinare şi în alte instituţii medicale, cu excepţia medicilor de familie. O să promovăm acte normative în acest sens, încât toate unităţile medicale să poată să organizeze centre de vaccinare şi împotriva COVID, ca să nu existe limitarea accesului oamenilor la vaccinare şi să trebuiască să meargă la 50 de km să se vaccineze, să se poată vaccina mult mai aproape de domiciliu.

Ministrul Rafila a anunţat că Ministerul Sănătăţii va găzdui astăzi un grup de lucru privind reforma asistenţei medicale primare, cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale doctorilor de familie, ai ministerului de resort, ai Casei de Asigurări şi ai organizaţiilor de pacienţi. Demnitarul a spus că această specialitate trebuie să devină atractivă pentru tinerii medici, inclusiv prin dotarea cabinetelor şi pentru îndeplinirea unui pachet de servicii medicale preventive. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:28

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%

Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%, la fel ca în octombrie, dar în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9 procente,...

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:26

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani

România a anunţat că a găsit două maseuze cu lepră la un centru balnear din oraşul Cluj, acestea fiind primele cazuri confirmate cu această...

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 11:44

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură...

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder