(AUDIO) Iaşi: Festival al familiei, Inimo, organizat de un preot pentru a ajuta peste 10.000 de copii nevoiaşi
Publicat de Andreea Drilea, 10 august 2022, 18:20 / actualizat: 11 august 2022, 5:47
Timp de 3 zile, începând din data de 19 august, pe Stadionul Emil Alexandrescu din Iaşi va avea loc Festivalul INIMO, dedicat susţinerii dezvoltării şi educării a peste 10.000 de copii. Evenimentul este organizat de Asociaţia “Glasul Vieţii” şi de părintele Dan Damaschin.
Acesta din urmă a precizat că manifestarea va cuprinde momente artistice, spectacole de circ şi de teatru. De asemenea, vor fi prezenţi meşteri populari şi producători locali:
Dan Damaschin: Festivalul INIMO este un festival al faptelor bune, mai mult decât distracție. Spunem că vii la festival să te simți bine, dar și să faci bine. Este un festival care se va organiza între 19 și 21 august pe Stadionul Emil Alexandrescu din Copou. Așteptăm la acest festival oameni de pretutindeni, cine dorește, din întreaga țară, din diaspora românească – care se întorc acasă – dacă vor să schimbe ceva, o vor face făcând o faptă bună. Ajută un copil să meargă la școală, iar scopul acestui festival este de a îmbrăca 10.000 de copii – 10.228 copiii – într-o perioadă atât grea prin care trec aceste familii care au fost din ce în ce mai încercate în ultimii ani și ca urmare a crizei medicale, dar și a celei politice – cu războiul din Ucraina.
Biletele pot fi procurate atât online, de pe site-ul inimo.ro, cât fizic, de la Biserica Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi şi de la cele 12 corturi amplasate în cartierele municipiului.
Toate fondurile obţinute vor fi direcţionate către programul Umanitar “Grăuntele de Muştar”, prin intermediul căruia cei 10 mii de copiii proveniţi din familii defavorizate, vor primi rechizite, haine şi produse de igienă.
(Radio Iași/Constantin Mihai/Foto – imagine ilustrativă)