Vaslui: Alţi 4 bărbaţi reţinuţi în urma incidentelor din localitatea Băceşti, declarată zonă de siguranţă publică
Publicat de Andreea Drilea, 11 august 2022, 06:22
Patru bărbaţi au fost reţinuţi, miercuri, de poliţiştii vasluieni în urma unor incidente violente din localitatea Băceşti, declarată de autorităţi zonă specială de siguranţă publică, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
Măsura vine după ce, în cursul zilei de marţi, opt persoane din Băceşti, cu vârste cuprinse între 15 şi 66, de ani fuseseră reţinute tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere, acestea fiind plasate ulterior sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
‘Faţă de alţi patru bărbaţi, cu vârste între 21 şi 32 de ani, trei din comuna Băceşti şi unul din oraşul Negreşti, a fost dispusă măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Aceştia urmează a fi prezentaţi, pe 11 august 2022, Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Localitatea Băceşti a fost declarată zonă specială de siguranţă publică, după ce mai multe persoane au provocat scandal şi au comis acte de violenţă, fiind necesară intervenţia poliţiştilor şi a jandarmilor.
În cadrul zonei speciale, ordinea şi liniştea publică sunt menţinute de poliţişti şi jandarmi. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă