Iaşi: Băiatul care şi-ar fi ucis prietena, supus unei expertize psihiatrice şi internat
Publicat de gabrielarotaru, 6 martie 2015, 10:15
Tânărul de 16 ani din Iaşi arestat după ce şi-ar fi sugrumat prietena, în Parcul Copou, a fost supus, unei expertize la Institutul de Psihiatrie Socola.
Potrivit unor surse medicale, adolescentul a rămas internat pentru o săptămână.
Conform procedurii, dacă experţii decid re-examinarea pacientului, el trebuie internat în spital, chiar dacă o instanţă a aprobat arestarea preventivă a acestuia.
Autorul crimei din Copou a fost arestat pentru 30 de zile, în urma deciziei Tribunalului din municipiu. El este cercetat pentru omor calificat.
Elev la Colegiul Tehnic „Mihail Sturza“ din Iaşi, el şi-a ucis sâmbătă prietena, în vârstă tot de 16 ani, cu ajutorul unui colier autoblocant şi a mărturisit fapta în faţa anchetatorilor. (radioiasi/ FOTO newsr.ro)