Hidrologi: Cod galben de inundaţii şi viituri în şapte bazine hidrografice
Publicat de Andreea Drilea, 16 august 2022, 09:32 / actualizat: 16 august 2022, 11:58
UPDATE – Hidrologii au emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie în şapte bazine hidrografice, până miercuri la orele prânzului.
Astfel, în intervalul 16 august, ora 12:00 – 17 august, ora 12:00, se vor semnala torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bitriţa Năsăud), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj, Târnava Mică – bazin amonte S.H. Sărăţeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sărăţeni – amonte S.H. Târnăveni (judeţele: Harghita şi Mureş), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna şi Vrancea), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi) şi Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi).
De asemenea, pe parcursul zilei de marţi, între orele 12:00 – 00:00, fenomene hidrologice similare sunt prognozate pe Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj) şi Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara).
INHGA precizează că atenţionarea vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Harghita, Suceava şi Neamţ. AGERPRES
Hidrologii au emis o atenționare COD GALBEN de inundații valabilă până la ora 15 pentru râurile mici din bazinul hidrografic Jijia.
În acest interval se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundații și creșteri rapide de debite și depășiri ale cotelor de atenție ce afectează județele Botoșani și Iași. (Radio Iași/FOTO imagine ilustrativă)