Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Parchetul General a publicat rechizitoriul din dosarul ‘Revoluţiei’

Publicat de Andreea Drilea, 16 august 2022, 15:03


Nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989 arată rechizitoriul din dosarul Revoluţiei, publicat astăzi de Parchetul General pe pagina sa de internet.

Potrivit documentului, mulţi dintre cei audiaţi, militari şi civili, au relatat că din 22 până pe 30 decembrie 1989 au luptat sub o formă sau alta cu teroriştii, însă realitatea este că nu există probe relevante ale existenţei lor.

La începutul lunii, procurorul general al României, Gabriela Scutea, a anunţat retrimiterea la Instanţa Supremă a dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Iniţial, dosarul a fost trimis la Instanţa Supremă în aprilie 2019, însă judecătorii l-au restituit la Parchetul Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu. (Rador)


Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat, marţi, pe pagina de internet a instituţiei, rechizitoriul din dosarul ‘Revoluţiei’.

‘Revoluţia română din decembrie 1989 reprezintă un moment de maximă importanţă pentru istoria naţională. Având în vedere interesul major al miilor de persoane vătămate şi părţi civile din dosarul 11/P/2014, pentru a fi informate corect cu privire la conţinutul rechizitoriului, precum şi interesul public faţă de împrejurările stabilite prin probe pentru trimiterea în judecată, vol. I al rechizitoriului se publică pe site-ul Ministerului Public’, a informat Parchetul General pe pagina sa de Facebook.

AGERPRES/FOTO arhivă

Etichete:
Guvernul va adopta luni ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor din sectorul public
Naţional duminică, 29 decembrie 2024, 06:22

Guvernul va adopta luni ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor din sectorul public

Guvernul va adopta luni, în ultima şedinţă din acest an, ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor din sectorul public cu un...

Guvernul va adopta luni ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor din sectorul public
Guvern: Măsurile ce vor fi aprobate prin OUG vor duce la reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei
Naţional duminică, 29 decembrie 2024, 06:11

Guvern: Măsurile ce vor fi aprobate prin OUG vor duce la reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru...

Guvern: Măsurile ce vor fi aprobate prin OUG vor duce la reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei
Colegiul Medicilor, nemulţumit de răspunsul primit de la CNAS privind bugetul pe 2025
Naţional duminică, 29 decembrie 2024, 06:10

Colegiul Medicilor, nemulţumit de răspunsul primit de la CNAS privind bugetul pe 2025

Colegiul Medicilor din România a atras atenţia, sâmbătă, că nu a primit de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nota de fundamentare...

Colegiul Medicilor, nemulţumit de răspunsul primit de la CNAS privind bugetul pe 2025
Hossu: Voucherele de vacanţă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului
Naţional duminică, 29 decembrie 2024, 05:58

Hossu: Voucherele de vacanţă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale, a...

Hossu: Voucherele de vacanţă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului
Naţional duminică, 29 decembrie 2024, 05:56

CNSLR Frăţia: Toate Confederaţiile şi-au exprimat nemulţumirea faţă de ‘ordonanţa trenuleţ’; există temeri că se reduc veniturile

Confederaţiile sindicale şi-au exprimat sâmbătă, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, nemulţumirea faţă de ‘ordonanţa...

CNSLR Frăţia: Toate Confederaţiile şi-au exprimat nemulţumirea faţă de ‘ordonanţa trenuleţ’; există temeri că se reduc veniturile
Naţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 09:12

Benzina şi motorina vor costa mai mult de la 1 ianuarie, ca urmare a creşterii accizelor la carburanţi

Benzina şi motorina vor costa mai mult de la 1 ianuarie, ca urmare a creşterii cu aproximativ 6% a accizelor la carburanţi, potrivit unui document...

Benzina şi motorina vor costa mai mult de la 1 ianuarie, ca urmare a creşterii accizelor la carburanţi
Naţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 07:39

Medicii din ambulatoriu, studenţii şi hotelierii atrag atenţia că vor fi grav afectaţi de plafonările şi reducerile bugetare

Au apărut şi primele reacţii la textul ordonanţei, încă nefinalizat. Medicii din ambulatoriu, studenţii şi hotelierii atrag atenţia că vor...

Medicii din ambulatoriu, studenţii şi hotelierii atrag atenţia că vor fi grav afectaţi de plafonările şi reducerile bugetare
Naţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:33

INSP: 89.109 cazuri de infecţii respiratorii în perioada 16 – 22 decembrie; primul deces confirmat cu virus gripal

89.109 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au fost raportate în săptămâna 16 – 22 decembrie, fiind...

INSP: 89.109 cazuri de infecţii respiratorii în perioada 16 – 22 decembrie; primul deces confirmat cu virus gripal