(AUDIO) Investiții la cele mai mari, trei spitale, din județul Galați
Publicat de Andreea Drilea, 17 august 2022, 13:00
Cele mai mari trei spitale din Galați care au tratat și încă mai tratează pacienți COVID – Județean, de Boli Infecțioase și de Pneumoftiziologie – vor avea sisteme de detectare automată a incendiilor și concentrației de oxigen din atmosferă.
Investițiile au o valoare de peste 6 milioane lei, finanțare asigurată din fonduri europene, după ce Consiliul Județean Galați – administratorul spitalelor – a accesat proiecte prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Corespondenta Radio România, Maria Măndiță are detalii: În cei doi ani de pandemie, numărul mare de pacienți COVID care, pe lângă tratamentul medicamentos, aveau nevoie și de oxigen, a fost una din marile provocări pe care le-a avut personalul unităților spitalicești. De pildă, în spațiile modulare amplasate în curtea Spitalului Județean din Galați, bolnavii au fost ținuți în frig, cu ușile și geamurile deschise chiar și iarna, pentru o bună aerisire a spațiilor, întrucât fiecare pacient avea alături câte o butelie cu oxigen. Un potențial pericol de explozie care a existat în toate spitalele gălățene cu pacienți COVID, așa cum este cazul Spitalului de Pneumoftiziologie Galați, care de acum înainte va beneficia, datorită unui proiect cu finanțare europeană, de sisteme moderne de detectare, semnalizare și avertizare a incendiilor și de semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen în atmosferă.
Monica Necula, managerul unității spitalicești: Am fost spital COVID cu un număr foarte mare de paturi. Am avut pacienți foarte mulți. Am să vă dau un exemplu. Dacă o secție obișnuită, corpul C, funcționau 6 concentratoare de oxigen, acum aveam 100. Noi ne-am gestionat în această perioadă a pandemiei cu un detector portabil de oxigen. Adică am făcut eforturi proprii ca să gestionăm cât mai bine tot ce înseamnă partea electrică, parte de detecție, am făcut niște protocoale de aerisire, de control în fiecare zi în saloane, tocmai ca să nu avem aceste evenimente. Asta nu înseamnă că a fost confortabil, a necesitat muncă umană suplimentară, ceea ce cu acest sistem se rezolvă de la sine.
(Rador/Maria Măndiță/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)