Iaşi: Programul de transport în comun prelungit până la miezul nopţii pentru participanţii la Festivalul Inimo
Publicat de Andreea Drilea, 18 august 2022, 19:14
Programul transportului public pe traseele care tranzitează zona Copou va fi prelungit până la ora 24,00, în perioada 19-21 august, pentru ca astfel să poată participa cât mai multe persoane la Festivalul ‘Inimo’, prin care peste 10.000 de copii săraci vor fi ajutaţi să meargă la şcoală.
Potrivit reprezentanţilor Companiei de Transport Public, traseele pe care vor circula mijloace de transport şi după ora 22,30, cu o frecvenţă de 30 de minute, sunt 1, 8, 9, 13, 28, 42 şi 52.
Demersul este făcut pentru a ajuta cât mai multe persoane să ajungă la Stadionul ‘Emil Alexandrescu’, unde va avea loc Festivalul ‘Inimo’, Festivalul Familiei. Evenimentul este organizat de Dan Damaschin, preotul bisericii din incinta Maternităţii Cuza Vodă, prin Asociaţia Glasul Vieţii, şi susţinut de Primăria Iaşi, pentru a ajuta 10.228 de copii din familii defavorizate să meargă la şcoală.
‘Ştim cu toţii că inima este simbolul iubirii, iar iubirea este cea mai puternică forţă a universului şi cel mai destoinic arhitect al lumii. De aceea ori, de câte ori descopăr iniţiative care aşează în centrul lor iubirea pentru aproapele nostru, aceste iniţiative se bucură întotdeauna de sprijinul meu necondiţionat. Festivalul Familiei, ‘Inimo’ reprezintă un astfel de demers generos, cu atât mai lăudabil cu cât beneficiarii lui sunt copiii, peste 10.000 de fetiţe şi băieţi care vor să trăiască într-o lume mai bună. Fiindcă maestrul de ceremonii al acestui festival este bine cunoscutul părinte Dan Damaschin, omul atâtor fapte bune, nu am nicio îndoială că vom asista în aceste zile la o adevărată sărbătoare a bucuriei şi a solidarităţii umane. Doar împreună putem schimba soarta copiilor nevoiaşi din Iaşi şi din ţară, doar împreună putem construi acea lume frumoasă pe care o visam în copilărie’, a transmis primarul Mihai Chirica.
Festivalul începe vineri, de la ora 11,00, când publicul se va putea delecta cu spectacole susţinute de Fanfara de la Chetriş, trupa Provincialii, actori din cadrul Universităţii de Arte ‘George Enescu’, ansamblul etnofolcloric ‘Plăieşii’ din Chişinău, artiştii Adriana Ochişoru, Damian Drăghici & Brothers, Direcţia 5, Taxi şi Andra.
Ziua de sâmbătă începe cu un nou spectacol de teatru al actorilor Universităţii ‘George Enescu’, Corul de copii al Ateneului Naţional din Iaşi va susţine un recital extraordinar, urmat de Circul de Stat Chişinău şi celebra Fanfară de la Chetriş. Muzica populară va umple atmosfera de joc şi graţie Mioarei Velicu şi Rapsozilor din Botoşani. Pe înserate scena va vibra pe acordurile surorilor Ana şi Iuliana Beregoi, Annes, apoi pe scenă vor urca Taxi, Vunk, Smiley şi DJ Mandu.
În prima parte a celei de-a treia zi a festivalului, duminică, publicul se va bucura de piese de teatru şi muzică populară cântată de artişti de renume precum Laura Lavric, Carmen Macovei şi Gelu Voicu, de artiştii Circului de Stat Chişinău şi Gaşca Zurli. Seara vor cânta The Motans, Feli, Connect-R şi Ştefan Bănică Jr.
Accesul la festival se face prin invitaţii ce pot fi procurate online pe www.inimo.ro sau în format fizic de la cele 12 corturi amplasate în cartierele Iaşului şi de la Biserica Maternităţii ‘Cuza-Vodă’ din Iaşi.
Conform organizatorilor, toate donaţiile obţinute în cadrul Festivalului ‘Inimo’ vor fi direcţionate celor 10.228 de copii aflaţi în evidenţa Asociaţiei ‘Glasul Vieţii’ pentru hrană, rechizite, haine, încălţăminte şi produse de igienă.
(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)