„B Zone Folk România“ – 10-11 septembrie 2022, Târgu Neamț
Publicat de Iuliana Bubuianu, 2 septembrie 2022, 12:09 / actualizat: 13 septembrie 2022, 15:08
În weekend-ul 10-11 septembrie, unii dintre cei mai buni folkiști ai țării și tinere talente din Neamț își dau întâlnire „cu inima acasă“, într-o zonă încărcată de istorie – la Târgu-Neamț în Parcul Cetate, la cea de-a doua ediție a Festivalului „B Zone Folk România“.
Organizatorul evenimentului mult așteptat de iubitorii acestui gen muzical este Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al orașului Târgu-Neamț și Casa Culturii „Ion Creangă“ Târgu-Neamț.
Ascultătorii de folk se vor bucura de recitaluri susținute de nume importante ale genului muzical. Vor urca pe scenă Ducu Bertzi, Radu Gheorghe, Adrian Bezna, Maria Gheorghiu, Ștefania Iacob, Claudia Șerdan, Cenaclul „Flacăra“ cu Andrei Păunescu și invitații săi, printre care se vor număra Mircea Vintilă, Emeric Imre, Magda Puskas.
Prima ediție a Festivalului „B Zone Folk România“ a fost organizată în anul 2019 și s-a bucurat de un număr mare de spectatori, fiind inclus în calendarul evenimentelor așteptate de iubitorii de muzică de acest gen.
Radio Iasi este partener media.