Curse Blue Air anulate de pe Aeroportul din Iași
Publicat de Andreea Drilea, 6 septembrie 2022, 18:36
Haos pe aeroporturile din ţară în urma deciziei companiei Blue Air de a suspenda, pînă săptămîna viitoare, toate zborurile din şi către România.
La Iaşi, 100 de persoane care ar fi trebuit să ajungă în seara aceasta la Londra au fost anunţate că li s-a anulat cursa.
Ce alte zboruri cu plecare din Iaşi sunt afectate, ne spune Constantin Mihai:
Constantin Mihai: Primul efect al popririi conturilor companiei Blue Air este anularea plecării legăturii către Londra de pe Aeroportul Iași, cursă care trebuia să decoleze astăzi, marți, la ora 18:20. Automat se anulează și sosirea de miercuri, tot de la Londra, la ora 1:30. De această decizie au fost afectate aproximativ 100 de persoane. Tot anulată este și sosirea de miercuri, 7 septembrie, a cursei de la Londra, care aterizează la Iași la ora 14:20. Deocamdată, cu roșu, anulate, sunt doar aceste 3 zboruri: o plecare către Londra și două sosiri din Anglia. În comunicatul de la Ministerul Mediului apar ca fiind operaționale cursele către București. Dacă negocierile eșuează, atunci, până luni, de la Iași, sunt sistate 11 plecări către destinații externe ale companiei Blue Air și 12 sosiri. În total 23 de zboruri. Se pare că vor fi operate, totuși, cele 7 decolări către București și cele 4 sosiri din Capitală. După cum spuneam, dacă negocierile eșuează, nu este afectată doar legătura Iașiului cu Londra – pot fi probleme și în cursele către Paris, Barcelona, Zakintos și Heraklion.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)