Neamţ: Experiment inedit al poliţiştilor în privinţa consumului de alcool şi droguri la volan
Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2022, 16:11
Poliţiştii nemţeni au realizat un experiment inedit în privinţa consumului de alcool şi droguri la volan, pentru a atrage atenţia cu privire la riscurile la care se expun şoferii care conduc în aceste situaţii.
Poliţiştii Serviciului de Pregătire Profesională, împreună cu specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ, au simulat trei situaţii des întâlnite în trafic – trecerea printr-un culoar îngustat, evitarea unui obstacol iminent şi trecerea printre jaloane.
‘Poliţiştii au realizat exerciţii folosind ochelarii speciali, care modifică percepţiile vizuale, asemănător unei persoane care a consumat alcool sau droguri, pentru a conştientiza riscurile şi implicaţiile unui astfel de comportament în trafic. În fiecare dintre cele trei situaţii, au fost realizate trasee, iniţial fără diminuarea percepţiei, corespunzător unui comportament responsabil la volan, iar ulterior, folosind ochelari de modificare a percepţiei vizuale’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Au fost simulate consumuri de alcool la nivelurile de 0,8 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe timp de zi, şi 1,5 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe timp de noapte, dar şi consumul de substanţe psihoactive.
‘Cu toate că poliţiştii care au parcurs traseele au experienţă şi pregătire specializată, fiecare situaţie simulată a produs efecte care, în cazul unui trafic normal, pot fi extrem de grave. Obstacolul iminent a fost imposibil de evitat, iar trecerea printr-un spaţiu îngustat sau printre jaloane a fost extrem de greu de parcurs, în cazul modificării percepţiei vizuale’, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Exerciţiile au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru toţi cei care au participat.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)