(AUDIO) Iași: Tariful de furnizare al gigacaloriei ar putea crește
Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2022, 17:20 / actualizat: 13 septembrie 2022, 19:15
Tariful de furnizare a gigacaloriei la Iași ar putea crește de la 264 la 464 de lei, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, primarul Mihai Chirica.
El a adăugat că au fost inițiate demersurile necesare către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniu și se așteaptă răspunsul acesteia.
În fostul sezon rece, subvenția acordată de Primăria Iași era de 139 de lei la o gigacalorie.
Mihai Chirica a mai spus că tona de cărbune a fost achiziționată în august 2021, la un preț de 165 de dolari, iar la licitația din această săptămână, prețul de achiziție a trecut de 440 de dolari.
Mihai Chirica: Am cerut o creștere a valorii gigacaloriei cu 200 de lei, în funcție de combustibilii pe care i-am utilizat în iarna 2021-2022, total neacoperit. Între timp, a început războiul din Ucraina, care a dus la o creștere explozivă a prețului la combustibil, dar mai acoperim o parte din gaura pe care ne-o creează acest lucru. Sigur, această creștere nu o să o lăsăm toată în sarcina consumatorilor noștri, pentru că nici nu au de unde. O să o împărțim prin grija Consiliul Local, împreună cu subvenții. Bănuiesc, din calcule făcute noi, că o să fie vorba despre o dublare a subvențiilor în această iarnă, dar o parte din cheltuieli se vor duce, sigur, suplimentar, și la consumatorii noștri. Mult mai accesibil decât din utilizarea gazelor naturale, chiar dacă gazele naturale le primim la un preț subvenționat de către Guvernul României, sunt tot banii noștri. Deci economia este absolut necesară și găsirea celor mai convenabile – din punct de vedere economic – a surselor de energie electrică și termică este, de asemenea, obligația fiecăruia dintre noi.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)