Şcoli şi grădiniţe fără toalete interioare, în judeţul Vaslui
Publicat de Andreea Drilea, 19 septembrie 2022, 16:35
Problema şcolilor şi grădiniţelor fără toalete interioare rămâne una de actualitate în judeţul Vaslui. Deşi Ministerul Educaţiei a alocat fonduri pentru remedierea situaţiei, în judeţ mai sunt destule şcoli cu toalete în curte.
Cu detalii, Alina Darie.
În judeţul Vaslui mai sunt câteva zeci de unităţi de învăţământ cu toalete în curţile şcolilor şi grădiniţelor. Conducerea Ministerului Educaţiei a considerat că o parte a autorităţilor locale, care au primit fonduri, nu au fost capabile să remedieze această problemă. Primarii din Vaslui au altă explicaţie. Primarul comunei Bogdăneşti, Ion Dorobanţu.
Ion Dorobanţu: Subiectul îl reprezintă conformitatea toaletelor şi m-a deranjat următoarea frază: „žpentru incapacitatea autorităţilor locale de a utiliza aceşti bani”ť. Vreau să vă spun că ne numărăm printre cei care au utilizat sumele extraordinare. Toaleta la care am făcut referire a costat 300 şi ceva de mii de lei în condiţiile în care pentru o şcoală gimnazială de la Bogdăneşti ministerul a acordat 74.000 de lei. 74.000 de lei o reprezintă în zilele noastre proiectarea, avizele, studiul geo, topo, şi aşa mai departe.
Lucrările de construcţii, spun primarii, sunt tot mai scumpe şi de aceea banii alocaţi nu ajung.
Ion Dorobanţu: Aş vrea nu să iau apărarea colegilor, care marea majoritate a edililor sunt nişte oameni de toată isprava, care muncesc. Vedeţi, mai am o şcoală pentru care mi s-a dat 38.000 de lei, ori domnule ministru, nimic nu se poate face fără bani.
La nivelul judeţului Vaslui în urmă cu patru ani erau aproape 400 de unităţi de învăţământ cu toaletele în exterior, însă lucrurile s-au mai remediat în mare parte, dar nu peste tot recunosc primarii.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro)