Iaşi: Universitatea de Ştiinţele Vieţii va fi vizitată de un grup de lucru de la Banca Mondială
Publicat de Andreea Drilea, 26 septembrie 2022, 15:42
Universitatea de Ştiinţele Vieţii ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi (USV) a informat, luni, că va primi vizita unui grup de lucru de la Banca Mondială pentru o consultare împreună cu membrii din corpul academic, studenţi, fermieri şi alţi factori relevanţi din sectorul agroalimentar.
Potrivit unui comunicat de presă, întâlnirea va avea loc vineri, în vederea actualizării Diagnosticului Sistematic de Ţară pentru România.
‘Grupul Banca Mondială (GBM) elaborează în prezent una dintre cele mai importante analize la nivel de ţară, diagnosticul sistematic de ţară. Această analiză este realizată de către GBM o dată la câţiva ani, în pregătirea următoarei strategii de parteneriat de ţară dintre GBM şi România. Rolul diagnosticului este de a identifica provocările şi oportunităţile cheie în atingerea obiectivelor de dezvoltare ale României, precum şi o serie de arii prioritare de dezvoltare durabilă. Prima astfel de analiză pentru ţara noastră a fost realizată de către GBM în 2018, noul diagnostic de ţară pentru România urmând a fi publicat în 2023’, au anunţat reprezentanţii USV Iaşi.
În acest context, susţine sursa citată, Grupul Banca Mondială derulează o serie de consultări în România, în diverse oraşe şi cu participanţi din partea sectorului public şi privat, mediului academic şi a societăţii civile.
‘La Iaşi, în parteneriat cu USV se va desfăşura consultarea corpului profesoral, studenţilor şi fermierilor pe data de 30 septembrie, începând cu ora 10,00, în Sala de Conferinţe situată la etajul I, în Clădirea TPPA. Din punctele incluse pe agenda evenimentului menţionăm cuvintele de deschidere din partea USV Iaşi şi a managerului de ţară al Băncii Mondiale, doamna Anna Akhalkatsi, prezentarea analizei preliminare a diagnosticului de către experţii Băncii Mondiale şi discuţiile cu participanţii’, se precizează în comunicatul de presă.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)